Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Maria Tandalache – cum l-a cunoscut pe Dumnezeu prin Alfa Omega TV

„Citind în Biblie și văzând la televizor postul Afla Omega, un post extraordinar, nu m-a mai tentat ce este pe celelalte canale de televiziune. Pur și simplu ascultam Cuvântul Domnului la televizor. Prin acest post care intră în casa fiecărui om, indiferent cât de împietrit ai avea sufletul, Dumnezeu te aduce pe cale. Vezi că El îți spune clar ce trebuie să faci. Așa am început să Îl cunosc eu pe Domnul Isus, că nu Îl cunoșteam.”
Mă numesc Tandalache Maria. M-am născut într-un sat în județul Bistrița- Năsăud, pe nume Bârla. Am terminat școala sanitară la Bistrița. De la Bistrița, Dumnezeu m-a adus în marele oraș Timișoara, unde am lucrat la clinica de oftalmologie timp de 36 de ani și șase luni. Acolo m-am și pensionat.De mic copil mi-am dorit halatul alb. Am lucrat cu oameni. Poate în toată cariera mea am supărat pe cineva, dar mi-am dat tot interesul ca fiecare bolnav, în momentul în care iasă pe ușă să fie mulțumit de tot ce am făcut eu pentru el.
De mic copil bunicul meu m-a învățat Tatăl nostru, m-a învățat că există Dumnezeu. Ducându-mă la biserica noastră, nu am învățat prea multe lucruri despre Domnul Isus. Nu știam prea multe lucruri despre El. Mergeam la Înviere la Paști, vedeam ce s-a întâmplat. Ajungeam înapoi acasă, dar nu apucam să ne rugăm, puneam pe masă tot ce este mai bun și ne veseleam. Nu știam nimic.
Într-o zi căutam la televizor un film. Voiam să fie un film polițist, că acelea îmi plac mie. Tot dând de pe un post pe altul, văd la un moment dat sus, Alfa Omega. Mă întrebam ce o fi cu acest post de televiziune și am lăsat să văd. În momentul acela, era la televizor domnul Pețan, cu un pastor pe care îl chema Ilie Popa. Atunci când am auzit acel pastor răspunzând la întrebările domnului Pețan, am rămas șocată și am zis: „Doamne, unde am fost până acum?” Mi-am dat seama că de atunci înainte va trebui să citesc în Biblie, pentru că acel om mi-a deschis mie sufletul pentru Dumnezeu. Am început să văd filme și pe Joyce Meyer. Îmi plăcea grozav să stau să ascult cum ea predică, văzând miile de oameni din sălile ei. A început să citesc Biblia. Văzând ce scrie în Biblie, nu încetam să mă întreb unde am fost până atunci.
Am încetat să mă rog la icoane. Când mă duc la biserică fac ce face toată lumea, dar acasă aveam locul meu în care, după ce am citit să nu îți faci chip cioplit ca să te închini lui, am ajuns la concluzia că nu e voie și că trebuie să mă retrag în odăița mea, să mă pun în genunchi și să mă rog Domnului pentru tot ceea ce am nevoie.
Dumnezeu a venit într-un mod miraculos în viața mea când mi-a murit copilul când acesta avea vârsta de 25 de ani. Eu am avut un moment în care L-am supărat pe Dumnezeu, dar pe urmă mi-am seama că fără Dumnezeu nu puteam să ajung până în ziua de astăzi. În momentul când pierzi un copil, ai pierdut tot. Poți să ai 100 de copii. Este o durere ce numai cel care a trecut prin ea poate să înțeleagă. Nimeni altul. Dacă Dumnezeu este lângă tine și îți dă speranță, curaj și îți continuă viața (că viața continuă prin Dumnezeu), atunci mergi mai departe.
Citind în Biblie și văzând la televizor postul Afla Omega, un post extraordinar, nu m-a mai tentat atât de mult ce este pe celelalte canale de televiziune. Pur și simplu ascultam Cuvântul Domnului la televizor. Într-o zi, se întâmplă că pornesc televizorul și imaginea e toată neagră. Nu știam ce s-a întâmplat. M-am dus la UPC și le-am spus că mi-a dispărut postul Alfa Omega. Le-am zis că dacă în 48 de ore nu îl voi vedea înapoi, va ieși urât. Cei de la UPC s-au uitat la mine și nu mi-au zis nimic. A doua zi a venit un bărbat, mi-a adus un decador și am avut din nou postul. Nu am putut înțelege de ce a luat postul de pe televizor, pentru că și la ora actuală nu se află nimic pe el. Acest post, intrând în casa fiecărui om, indiferent cât de împietrit ai avea sufletul, Dumnezeu te aduce pe cale. Vezi că El îți spune clar ce trebuie să faci.
Așa am început să Îl cunosc eu pe Domnul Isus, că nu Îl cunoșteam. De Dumnezeu știam, dar de Domnul Isus mai puțin. În biserica noastră este multă rugăciune cu Maica Domnului. La Alfa Omega îmi place de Joyce Meyer, de la care învăț niște lucruri bune. Ea a trecut prin greu și eu am trecut prin greu. Dăruiesc foarte puțin din cât ar trebui, dar cu acel puțin, mă simt atât de bine. Dumnezeu mi-l întoarce dublu. Am văzut că domnul Pețan este un om deosebit. Apoi, am văzut cum dânsul respectă restul de oameni din Alfa Omega. Am văzut scris că dacă contribui numai cu doi euro, el este mulțumit și mulțumește pentru tot. Am început din puținul meu să dau. Când am realizat că îmi trimite acasă mulțumiri, am rămas fără cuvinte. Am zis că nu se poate să mai existe cineva așa în ziua de astăzi. Împreună cu soțul meu am hotărât că atât cât putem, să facem tot posibilul să dăm. Puținul acela poate că duce Cuvântul Domnului în foarte multe case.
Fii parte si tu: http://alfaomega.tv/partener

Anunțuri
Banner filme Banner http://speranta.ro/
Banner alb

Articole recente: Pe urmele Lui

Despre ADMIN (16948 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: