EDITORIALE

Înmormântarea de care mulți avem nevoie. Urgent…

Am spus-o destul de des în ultimii ani. La școală. În biserici. În media. Unii m-au considerat nebun. Alții m-au înjurat ca la ușa cortului. M-au criticat ca fiind încuiat. Înapoiat. Fanatic religios.
Am spus că e pericol. Otravă. Și totuși, cei mai mulți îl beau ca medicament.
Facebook-ul are peste 2 miliarde de adepți. A devenit idolatrie. Dacă nu ai facebook  nu exiști!
E cea mai falsă religie. Cu miliarde de accesări zilnice. Majoritatea inutile… Deși e un iarmaroc de opinii. Opinii pline de hărțuire verbală, sexuală, interconfesională… E dialogul inculturii.
E-o lume nesigură, plină de falși prieteni. Cu valori retorice, vorba domnului Baconshi.

E-o lume ce-a trimis secretul sub reflectoare. Unde rufele se așează nespălate pe sârmă. La strada mare.

E-o lume plină de narcisisim. Un make-up digital care a destrămat multe relații. O religie în care fiecare individ crede că prezintă un interes intrinsec general.
E-o lume care ne ține departe de cei aproape. Cu minim de interacțiuni directe.
E-o lume care ne fură timp. Prea mult într-o zi din ce în ce mai scurtă… Nu uitați că timpul nu are rădăcini. Ci aripi…

E o religie tip șarpe. Micul Prinț al lui Saint Exupery zicea că ”șerpii sunt răi. Mușcă așa de plăcere!” Ori te strâng la piept până te sugrumă…

Ieri cineva mi-a trimis o fotografie. O piatră funerară făcută de Facebook! (vezi alături). Dar pentru un fel de groapă comună. Ca la naziști…

Am privit atent fotografia. Pietrele funerare au filosofia lor: ”ce-i omorât, omorât rămâne”. Și m-am gândit că tocmai asta e cheia: facebook-ul trebuie îngropat! Știu, nu ne plac înhumările. Dar de înmormântarea asta e nevoie. Pentru mulți!

Nicolae.Geantă

--

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/10/inmormantarea-de-care-multi-avem-nevoie.html

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura