Ghiță Ignat: NE-AȚI FURAT CURCUBEUL!
Într-una din zilele trecute, pe când ne adunasem la un timp de părtășie, fratele Robert Gavriluță a adus în discuție „CURCUBEUL” și ne-a povestit cum, la un moment dat, s-a gândit la un proiect și că ar fi vrut să folosească imaginea curcubeului ca logo pentru acea activitate. Însă, a renunțat imediat întrucât acea activitate, deși era ceva cu caracter creștin, ar putea fi asociată cu mișcarea LGBT, mișcare ce și-a însușit culorile curcubeului ca propriul logo.
Mă duc ca întotdeauna la Sfânta Scriptură să verific originea curcubeului și găsesc că acest fenomen, care apare pe cer și de care Dumnezeu ne-a lăsat să ne bucurăm, este de fapt semnul unui legământ făcut între Cel care a creat cerul și pământul cu tot ce este pe el. Pentru cei care nu cunosc ce s-a întâmplat, Biblia ne spune că după ce apele s-au retras în urma potopului din vremea lui Noe, Dumnezeu a făcut un legământ cu pământul, un legământ prin care pământul nu va mai avea să sufere niciodată o asemenea calamitate, precum potopul de ape. Semn al acestui legământ, a fost lăsat CURCUBEUL.
„Fac un legământ cu voi că nicio făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului şi nu va mai veni potop, ca să pustiască pământul.” Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ” – Geneza 9:11-13. Fără niciun dubiu, curcubeul îi aparține Celui care l-a creat, și anume Dumnezeu. „Curcubeul meu”, îl numește Dumnezeu.
O logică simplă, fără prea multe calcule, ne face pe noi creștinii, cei care îl recunoaștem pe Dumnezeu ca Tată, ca moștenitori de drept ai curcubeului. Așadar, dacă curcubeul este creația Tatălui Meu, de ce eu, copilul Său, nu mă pot bucura de această moștenire? Poate cineva va zâmbi și va spune: „Dacă curcubeul este al vostru, al creștinilor, de ce nu îl luați acasă?” Desigur că acest frumos fenomen meteo își are locul pe cer, acolo unde l-a așezat Tata, el nu poate fi însușit și nici nu ne dorim lucrul acesta. Problema este că eu, creștinul acela simplu care doresc să folosesc frumoasele culori ale curcubeului, nu pot face ,,
citeste mai mult: https://georgeignat.com/ne-ati-furat-curcubeul/