Anunțuri
ULTIMELE STIRI

Propunerea legislativă care stabilește procedura referendumului în cazul revizuirii Constituției, adoptată de Senat

Senatul a adoptat, în ședința plenului de marți, propunerea legislativă prin care se stabilește că referendumul național cu privire la revizuirea Constituției are loc în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ de revizuire legii fundamentale, data urmând să fie stabilită prin hotărâre de Guvern.

Inițial, comisiile de specialitate ale Senatului acceptaseră fără amendamente propunerea legislativă inițiată de un grup de senatori PSD în care se stipula că referendumul național cu privire la revizuirea Constituției are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a actului normativ de revizuire legii fundamentale.

Propunerea legislativă a fost retrimisă de plen Comisiilor juridică și de constituționalitate, acestea amendând actul normativ în sensul stabilirii procedurii în cazul în care Curtea Constituțională decide că s-au depășit limitele revizuirii legii fundamentale. De asemenea, stabilirea datei referendumului revine Guvernului.

„Proiectul legii constituționale adoptat de Camera Deputaților și Senat se publică în aceeași zi în Monitorul Oficial al României, partea I și se transmite Curții Constituționale. Dacă se constată că propunerea legislativă de revizuire depășește limitele revizuirii, inițiativa de revizuire se consideră nefinalizată și se transmite Camerei Deputaților, procedura urmând a fi reluată”, se arată în raportul suplimentar al Comisiilor juridică și de constituționalitate, însușit marți de plen.

Potrivit unui alt amendament, „cetățenii României sunt chemați să-și exprime voința prin vot în cadrul referendumului național cu privire la revizuirea Constituției organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului în conformitate cu art. 151 alin. 3 din Constituția României”.

CITESTE MAI MULT: https://www.agerpres.ro/politica/2017/06/20/propunerea-legislativa-care-stabileste-procedura-referendumului-in-cazul-revizuirii-constitutiei-adoptata-de-senat-15-42-34

Anunțuri
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: Pe urmele Lui

Despre ADMIN (16640 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: