ANUNTURI

#miracolulBBSO

Biserica Baptistă Speranța (BBSO) a început în urmă cu mai bine de 8 ani. De atunci și până acum nu am avut niciodată o locație a noastră, ci am închiriat diverse spații pentru a ne putea întâlni. Viziunea Bisericii Baptiste Speranța (BBSO) este să facă ucenici mărturisindu-L pe Dumnezeu: Local, Global și Virtual. Momentan ne întâlnim la Casa Tineretului din Oradea, însă locul nu ne mai este suficient de mare. Avem două programe identice în fiecare duminică, iar de cele mai multe ori, se întâmplă să nu avem loc pentru toți cei care și-ar dori să vină. De asemenea, nu se știe exact cât timp vom mai putea sta în această locație. Am căutat să închiriem alte spații mai generoase în oraș, dar nu am găsit. Așa ca tot ce ne rămâne este să începem o călătorie, a cărei destinație va fi propria clădire de biserică.

După mai multe căutări, am găsit 1Ha de teren, cu o clădire cu 4 nivele construită pe el, la prețul de 420.000 Euro. Acești bani trebuie să-i plătim până la 15 August 2017 pentru a intra în posesia terenului. Momentan am achitat avansul de 100.000 de Euro. Ca să putem duce viziunea mai departe avem nevoie și de tine. Fii parte din Miracolul BBSO!

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura