Anunțuri
ULTIMELE STIRI

ACESTE “RĂPIRI” INTERNAȚIONALE DE COPII…

Banner http://speranta.ro/

De luni de zile, de fapt, de ani bântuie un fel de moarte prin Europa, care păşeşte încet, dar sigur, întinzându-se tot mai acaparator peste viețile noastre…

Nu numai “Protecția” Copilului din diferitele țări îşi face de cap, uneori, a venit moda “răpirilor” internaționale de copii acum şi forțe tot mai mari se poziționează în fața miilor de nefericiți, cărora li se iau copiii încălcându-se, în mascarade de procese democratice, legile umanității!
Este vorba, în general, de Mame… Mame, care s-au refugiat din străinătatea tuturor promisiunilor, – după ce au îndurat umilința, amenințările cu moartea, violența!- în propria lor țară! Mame, care împreună cu copiii lor, au crezut că au venit Acasă, că încă mai există în dicționarele române şi acest cuvânt, care să mai conțină fie şi câteva fărâme de omenie românească!

… Dar, s-au înşelat! Autoritățile române, ajunse şi din aceste motive, de pomină!, nu au ştiut cum să îndeplinească mai zelos ordinele. Nu au prididit să aducă la standardele de performanță deciziile aiuritoare ale injustiției române şi internaționale. Nu au pregetat să încheie lanțul trofic prin decizii mai mult decât controversate, lăsând aceste Mame şi copiii lor cu inimile însângerate.
Prin hotărârile date, s-au făcut părtaşi la experimentele altora pe cetățenii români şi copiii lor!

… Să nu creadă cineva că nu am primit scrisori şi de la avocații părții adverse, care mi-au prezentat argumentele lor! Da, există, desigur, şi cetățeni străini, tați, care îşi iubesc copiii şi vor să îi vadă cât mai des! Şi au dreptul să fie tați!

Problema însă este că, oricâtă dreptate ai avea, nu poți să-ți murdăreşti mâinile şi cugetul, să-ți transformi fii şi fiicele într-o marfă de schimb, într-un obiect de şantaj.
Nu armata de avocați trebuie să ne spună care este calea morală pe care o vom urma.
Nu înțelegerile mutuale ne acordă dreptul de a fi Mame sau Tați!

O Mamă sau un Tată există în ochii copiilor săi sau nu!

… Aşa că, iertați-mă!… Ce este cu aceste “răpiri” internaționale de copii?! Pe cine slujesc ele şi ce vor? În folosul cui sunt date? Cine sunt beneficiarii lor?
Când Europa se clatină şi tot mai mulți vorbesc despre Unitate, Justiția scindează lumea şi introduce un concept interplanetar, “răpiri internaționale” de copii!…

Este normal ca Mamele – iar numărul celor aflate în această situație a crescut exponențial!- să fie hăituite, să trăiască sub teroare, urmărite fiind nu numai de autoritățile străine, dar şi de cele române?

În fapt, lucrurile sunt simple… Țara aceasta se numeşte România. Iar autoritățile statului există pentru cetățenii români! Justiția română, dacă nu i-ar mai sluji pe români, şi–ar pierde rațiunea şi dreptul de a fi. Noi, cetățenii români, plătim impozite, iar, dintr-o parte din banii noştri, se plătesc salarii şi pentru autoritățile române şi pentru toți cei care ar trebui să ne protejeze, să se îngrijească de noi, făcându-ne dreptate!
Dacă Justiția nu ar mai sluji oamenii, cetățenii români, ar rămâne a nimănui, doar o simplă idee de justiție abstractă, o umbră sau o reclamă de la TV.!

Cerem, de aceea, revizuirea termenului de “Răpiri internaționale de copii”, o analiză critică şi imparțială, nu preluarea lui mecanică, fără translator, din vocabularul altuia!

Cerem politicienilor români, de asemena, să se implice, dar nu aşa cum au făcut-o în cazul miilor de femei române din Sicilia, violate, traumatizate, tratate ca sclavi pe plantații!… Nu din birouri îi servim pe cei care ne-au ales!

Răul trebuie înfruntat din față.

George Alexander

https://www.facebook.com/GeorgeAlexander1961?fref=nf

Anunțuri
Despre ADMIN (15492 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: