Cu referire la un eveniment recent, dar fără intenţia de a aluneca în politic, m-a provocat o sintagmă folosită, frumoasă şi puternică de altfel: „serving the country” sau „serving the people”. M-a provocat până la indignare. Da, indignare! Nu pentru folosirea sau conţinutul lor, ci pentru modul în care noi am ajuns să le considerăm un clişeu cu referire la Dumnezeu, Împărăţie, biserică.
Sunt fascinat, recunosc, de modul în care americanii ştiu să puncteze evenimente, tradiţii naţionale şi chiar sintagme (cuvinte), care sunt cumva ca un limbaj comun, dincolo de toate celelalte diferenţe. Da, ştiu că acestea pot să aducă multe aspecte în discuţie, dar, dincolo de motivaţii sau vorbe goale (ale unora) această atitudine vorbeşte despre un sentiment al misiunii. Oamenii ăştia rostesc aceste cuvinte dintr-un sentiment al misiunii! Din nou, nu vorbesc acum despre conţinutul misiunii, ci despre faptul că acţionează având una!
Dacă anumiţi oameni, puşi acolo pentru o anumită vreme consideră că slujesc o naţiune, un popor, cum se face că noi (vorbind de noi), considerăm un clişeu să spunem: îl slujesc pe Domnul! Slujesc oamenii! Cu atât mai mult cu cât scopul este unul mult mai înalt şi perioada cu perspective eterne!
Dacă pentru lucruri care au o influenţă temporară (mai lungă sau mai scurtă) găsim un sentiment al misiunii care să ne facă să dăm ce avem mai bun, cu cât mai mult merită Cel care te-a creat să-I faci bucuria că Îl slujeşti cu toată dedicarea, fără să consideri că ăsta ar fi un clişeu.
Sursa foto: aici
http://tineri.betania.ro/slujim-sau/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
