StiriSTIRI MISIONARE

Au ales religia libertății și a iubirii: Sute de musulmani din Orientul Mijlociu, din zonele măcinate de conflicte, se convertesc la CREȘTINISM

Mii de musulmani din Orientul Mijlociu își îndreaptă fața către Iisus Hristos și către ceea ce încep să considere „religia libertății”, pe fondul conflictelor sângeroase care au pus stăpânire pe acest colț al lumii, indică un raport citat de christianpost.com. Multe biserici speră ca sute de mii de musulmani să se convertească la creștinism, având în vedere „foamea spirituală” creată în zonele de conflict, unde persecuțiile au devenit tot mai dure.
După cum susține o asociație creștină, care sprijină posturi de radio creștine din regiune, în ciuda exodului masiv al creștinilor din Irak și Siria, nevoiți să ia calea exilului din pricina jihadiștilor ISIS, a terorismului și conflictelor fâră sfârșit, numeroși musulmani au decis să treacă la creștinism.
Sute și sute de musulmani aleg calea lui Iisus Hristos, susțin cei din asociația creștină, care spun că sunt în contact cu familii din Irak și din alte zone din Orientul Mijlociu. „Mulți dintre ei au povestit pentru posturile de radio pe care le sprijinim de ce au ales să treacă la creștinism și să renunțe la islam”, a adăugat un reprezentant al asociației, conform christianpost.com
În Iran, casele creștinilor sunt ținta tot mai frecventă a atacurilor guvernului islamic de la Teheran. Dar, în ciuda persecuțiilor la care sunt supuși, grupul misionat Elam Minsitries afirmă că numărul creștinilor a crescut și, în prezent, se estimează că, în prezent, în Iran sunt peste 360.000 de credincioși, spre deosebire de cei doar 500 cât erau în 1979.
Citeste mai mult: http://www.activenews.ro

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: