EDITORIALE

VREME TRECE, ANUL NOU VINE

esti-tu-o-luminaAcum, la câteva zile distanță de anul nou, simt mai mult ca niciodată cât de repede trece timpul. Și în fiecare an parcă tot mai repede se apropie cumpăna următorului an. Nu știu dacă are de-a face cu faptul că îmbătrânim sau pur și simplu toți – indiferent de vârstă – simțim mai acut cum aleargă timpul cu fiecare an care se duce.

Ianuarie – De-abia a început anul. Mi-am scris decizii noi și 12 luni sunt mai mult decât necesare să pun în practică tot ce mi-am propus. Așa de mult timp, dacă stau să mă gândesc, încât nici nu trebuie să mă apuc de planuri chiaaar acum.

Februarie – A doua lună, un fel de extensie a primei. Amânarea e încă foarte justificată, doar mă recuperez încă după sărbători. Februarie oricum e un fel de marțea anului, iar marțea nu e încă panică cu privire la ce am de terminat în săptămâna asta.

Martie… Aprilie… Mai…

Iunie – Deja iunie?! Când?! Vară? Ah, vară… Vara nu se cade să mă apuc de treabă; acum e vremea să mă bucur de cât timp liber am (dacă îl am). Și oricum, doar mai sunt încă ȘAȘE luni din an!

--

Iulie… August…

Septembrie – Reîncepe școala, reîncep activitățile cu care ne-am obișnuit, rutina se furișează iar în orar. Mi-am promis că mă pun pe treabă și într-adevăr mă strădui să mă despart de amânare. Dar s-a lipit așa de tare de mine că multele mele încercări dau puține și nesemnificative rezultate.

Octombrie… Noiembrie… Un fel de vineri și sâmbătă, un weekend mai prelungit pentru anul care se încheie. Proiectele personale – acele decizii de schimbare, de îmbunătățire – au luat un loc secund, terțiar. Oricum, undeva pe bancheta din spate a minții, unde nu m-am mai uitat de mult timp. Cred că din ianuarie.

--

Și deja decembrie. Ne-a ajuns finalul anului. În afară de bilanțul pe care mă simt datoare să mi-l scriu în fiecare decembrie, anul acesta am decis că… Deciziile pe care le voi lua pentru 2017 vor fi mai puține și realizabile. Fără să mă subapreciez sau să mă plafonez, însă cu sinceritate, voi intra în noul an mai liberă și mai hotărâtă să închei cu bine ce am început.

Tu ce planuri ai?

http://tineri.betania.ro/vreme-trece-anul-nou-vine/

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura