Dacă aș face un sondaj să aflu câți din creștini se consideră cunoscători buni ai Scripturii probabil că procentul a r fi mare. Mulți oameni vor declara: Da, cunosc Scriptura! Dacă însă aș folosi un instrument speciale de măsurat Cuvântul din fiecare din noi, probabil că ar pâlpâi un led roșu de avertizare al nivelului scăzut la fiecare. Avem tendința de a considera suficient că știm din Scriptură și știm și principalele doctrine. Considerăm că e de ajuns că am luat la cunoștință și am acceptat, urmând ca după asta să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne demonstra că Dumnezeu „a făcut o investiție bună”. Considerăm conștient sau nu, că acel „cuvânt al lui Hristos” și-a făcut efectul în viața noastră și nu mai are incidență asupra noastră ci mai degrabă trebuie să îl predicăm altora.
Ei bine, Cuvântul lui Hristos nu are doar puterea de a conduce omul spre mântuire ci are și puterea de a schimba viața omului. Pavel îi scria lui Timotei clar în privința asta: Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. Altfel spus desăvârșirea noastră ține de Cuvântul Lui, la fel și destoinicia sau putința de a împlini ceea ce implică viața de creștin. Cu alte cuvinte tot ce trebuie să trăim noi pentru devenirea noastră este deja făcut și asigurat și cu cât acordăm mai multă atenție Scripturii cu atât e nevoie de mai puțin efort personal, care înseamnă lege.
Un om îmbelșugat de Cuvânt va trăi după îndemnurile Duhului pentru că altfel nu poate. Trăirea sa după îndemnurile Duhului îi aduce vigoare spirituală și apropiere de Dumnezeu iar asta înseamnă desăvârșire. Contrar acestei realități, foarte adesea bisericile fac oamenii dependenți de interpretarea standardizată specifică. Adică, deși la neoprotestanți pare a fi încurajată cercetarea Cuvântului, în realitate multe predici pun pe rostitorii lor într-o lumină divină care transmite ideea că cel mai bine ar fi să vină oamenii la biserică pentru învățare că e treabă grea și sunt riscuri multe. Ca și cum Duhul Sfânt ar avea preferați sau ar fi limitat doar la cei cu vechime sau la oamenii cu studii specifice. E adevărat că prinde foarte bine să ai oameni de încredere de la care să înveți, să ai o serie de cărți care să îți ajute. Să ai cercetările altor oameni în domeniu care să fie de folos înțelegerii, dar de la acest aspect la realitatea dureroasă prin care se transmite conceptul (în unele religii direct, în altele indirect) că doar persoane specializate pot înțelege și interpreta Biblia e distanță mare.
Cuvântul trebuie să locuiască din belșug în noi și acest belșug nu poate fi asigurat de biserica locală. Pentru a ajunge la belșug de cuvânt e nevoie de implicare și hrănire personală cu determinare și seriozitate. Hrănirea în acest sens nu mai are nimic a face cu forma, ea vine din fascinația de Dumnezeu, vine din cauză că omul „a dat de gustul Cuvântului”. O astfel de etapă a vieții transformă omul din consumator de predici, în căutător dedicat al plinătății cu Cuvânt. Nu se mai mulțumește cu predici, nu pentru că nu ar fi bune sau pentru că nu ar fi conforme, ci pentru că el tânjește după o hrănire particularizată nu după una colectivă. De aici vine o izbucnire aproape neînțeleasă ca a lui David: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul”.
Este o foame mare după predici mai ales dacă acesta sunt condimentate cu senzațional, cu elemente distractive, cu muzică, cu mărturisiri de experiențe supranaturale dar omul care a gustat să vadă ce bun este Domnul vrea belșug de cuvânt nu belșug de predici. Predicile pot să conțină cuvântul lui Dumnezeu sau pot să nu conțină. Pot fi Biblice sau pot fi complet pe lângă Biblie, dar când omul a gustat din Dumnezeu vrea tot mai mult din acel cuvânt, nu mai este impresionat așa tare de poante și glume.
Citeste mai mult http://www.filedinjurnal.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
