OBSTACOLE PE DRUM

Se spune că la un maraton s-au înscris odată doi prieteni. Prin amalgamul de oameni, se simțeau bine să se cunoască; le dădea impresia că, indiferent cât de lungă e cursa, nu sunt singuri. Iar sentimentul apartenenței face enorm. Orice e mai ușor de purtat când ai certitudinea că în apropiere se află cineva căruia îi pasă. Că dacă ți se întâmplă ceva, celălalt va fi acolo să te ridice, și să te ajute să nu te dai bătut.
S-au antrenat îndelung, și pe vreme bună și pe ploaie sau frig, și-au făcut multe planuri. Aveau strategii de dozare a efortului pentru a reuși să finalizeze onorabil, pentru a nu fi tentați să se dea bătuți. Când alergi la maraton, deseori îți vine să renunți. Ba e oboseala prea mare, ba e drumul prea lung și linia de sosire nu se întrezărește… Ba ai impresia că alții au scurtături care te vor defavoriza în final… Obstacole de tot felul.
Și ziua mult așteptată a sosit. Emoțiile îi copleșiseră când s-au văzut echipați, când au auzit sunetul de start. Erau acolo, împreună, gata să pună în practică ce au repetat la zecile de antrenamente. Gata să culeagă roadele muncii lor. Și alergarea a început.
Inițial părea așa de simplu! Chiar se gândeau că va merge totul bine și ușor până-n final. Dar la scurt timp, ceilalți concurenți au început să dea din coate. Au găsit ei că, e mai simplu să avansezi dacă îi împingi pe ceilalți. Apoi unii au început să se oprească. Bombăneau că nu are rost. Că e prea greu și prea lung. Aceștia încercau să îi atragă pe cei ce se chinuiau să mai alerge.
–Nu vezi că nu mai poți? Ăsta e maraton? Să îți dai astfel sufletul? Nu ai antrenament, nici susținere. Mai bine te-ai opri, oricum nu ajungi nicăieri.
Și pâlcuri-pâlcuri, concurenții se opreau atrași de divertismentul de pe margini. Găseau acolo lucruri mai bune de făcut, mai folositoare.
Cei doi prieteni se așteptau la asta, așa că, deși își puneau unele întrebări și ei, mergeau mai departe. Până la un punct. Unul dintre ei a început să stea de vorbă cu cei de pe margine. La început ca să-i încurajeze, apoi ca să se apere, dar din vorbă în vorbă, celălalt îl auzi spunând:
–Oricum nu toți cei care alergăm o facem corect. Prietenul meu de exemplu nici nu s-a antrenat destul, nici nu are constituție de atlet. Nu are nici o șansă să termine alergarea!
***
Acesta e cel mai mare obstacol atunci când alergi la maraton. Când cel de lângă tine, coechipierul tău dă la iveală lipsa de încredere, și sub presiunea efortului spune gândurile lui tainice. De aici e cel mai greu să mergi mai departe, să menții destinația.
Dar, doar pentru că oamenii în care ai avut încredere s-au dovedit a fi altfel de cum îi știai, nu e un motiv să renunți. Trebuie să găsești cumva o motivație să alergi până la final. Pe drumul unui atlet apar zeci de obstacole, doar cei care le depășesc primesc medalia.
Sursa: http://tineri.betania.ro/