EDITORIALE

Mihaela Nan: ”…sunt moartă, dar merg pe picioare!”

”Aduceţi-vă aminte de cei ce sînt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii cari şi voi sînteţi în trup.” Evrei 13:3
Duminică am vorbit din acest text. Observați că nu scrie: ”aduceți-vă aminte de creștinii chinuiți”, scrie de cei chinuiți, de oricine.

Cel ce suferă are dreptul al mila aproapelui său. Iar dacă suferința a avut loc ca urmare e unui abuz, a unui atac banditesc, se aplică pilda samariteanului.

Am citit pe pagina de Facebook al lui Mihai Wurmbrand o cugetare de cap evreiesc: în Pilda Samariteanului tot greul a rămas pe hangiu, pe el nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să-l primească …dar să-l lăsăm pe Mihai să ne spună: ”Cel care insa este cel mai constient de aceasta victima este propietarul hanului lasat sa ingrijeasca victima pentru un timp nedefinit in viitor. Indurarea sa fata de victima trebue sa ramina nelimitata. Toate celelalte personagii descrise (levitul, preotul chiar si Bunul Samaritean) vin si pleaca pe cind propietarul hanului in grija caruia a ramas victima, nu se poate duce nicaieri sa scape de raspundere. Ce exemplu spiritual minunat! Exista asemenea situatii in viata in care nu ai luxul de a te spala pe miini de raspundere sau de a arunca raspunderea pe umerii altor persoane.”
Socotesc că acest caz al românilor lăsați fără copii de o ”dictatură luminată” este un test de rezistență de atitudine față de o persecuție ascunsă. Nu este o persecuție directă împotriva ”creștinilor”, ci una indirectă împotriva adevărurilor dumnezeiești și a aplicării lor în practică, în acest caz familia biologică.
Seamănă cu cazul lui Aquila și Priscila, familie de evrei creștini emigranți, au fugit la Corint după ce Împăratul Romei Claudiu poruncise ca ”toți evreii” să plece din Roma” (FA 18).
Nici samariteanul, nici hangiul nu l-au întrebat pe cel căzut între tâlhari ce religie are sau ce nație are. Chiar nu contează, contează suferința și raportarea la suferință. 
Ca credincioși biblici, nu ar trebui să ne doară doar cazul familiei Bodnariu, ci durerea situației în sine, cei ”căzuți între tâlharii” norvegieni sunt întâmplător pe drumul nației noastre, să nu-i întrebăm ce religie au. Să-i ajutăm. Să facem slujba samariteanului și a hangiului. Poate putem socoti ca samariteanul fiind Domnul Isus și noi hangiii care vom primi răsplata la venirea Lui.
Știu că domnul coordonator de evenimente din Chicago a trasat o ordine, ceva de genul: mai întâi Bodnariu, apoi ceilalți, dar Domnul din ceruri socotesc că vrea să rămânem cu gândul la ”cei chinuiți” fără ordine, prejudecăți și preferințe.
În acest cadru de gândire vă redau mărturia Mihaelei Nan:
”Copiii au fost mereu cu mine, oriunde m-am dus. Când venea de la grădiniţă, Dragoş îmi arăta cum să îi dau hainele şi papuceii jos. Acum… mă uit la uşă şi nu mai vine. Mi-am pierdut toate speranţele. Eu încerc să mă încurajez, dar nu ştiu… Soţul e şi mai rău ca mine, e alb la faţă. Vă spun… sunt moartă, dar merg pe picioare. Aşa mă simt. Nu-mi mai doresc nimic altceva.”

Citește mai mult https://vesteabuna.wordpress.com/ 

 

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: