Prețuiește relația cu Domnul!

M-a fascinat prețuirea cu care Avraam i-a tratat pe trimișii Domnului. Nu s-a zgârcit cu nimic nici în aprecieri nici în ce le-a dat de mâncare. Din momentul în care a știut cu cine are de-a face, nimic n-a mai fost prea scump sau prea lipsit de importanță. Ce-i și mai fascinant este ceea ce spun trimișii: „să ascundem noi de Avraam ce avem de gând să facem?” Și asta nu pentru că ne-a hrănit bine, ci pentru că știm că spunându-i, vom salva generațiile viitoare.
Ai vrea să ai o astfel de relație cu Domnul? În mod clar El prețuiește relația cu noi! Cu siguranță El își dorește o astfel de relație! El a și făcut tot pentru ca noi să avem o astfel de relație cu El. Cât de profundă va fi relația noastră, depinde de acum de noi. Cât prețuiești prezența Lui?
Ceea ce ne spune versetul menționat este și mai fascinant. El ne vorbește despre părerea lui Dumnezeu despre relația cu Avraam. Și asta-i cu adevărat remarcabil. Dumnezeu a văzut cu adevărat un partener în Avraam. Nu i-a ascuns ce avea de gând să facă pentru că vedea în Avraam un partener în îndeplinirea scopurilor Lui. Dăruirea și parteneriatul merg mână în mână!
Cineva spunea: Dumnezeu nu va da cele mai prețioase adevăruri oamenilor care vor să le cunoască, El va da cele mai prețioase adevăruri celor care vor să le cunoască și să le trăiască!
http://tineri.betania.ro/pretuieste-relatia-cu-domnul/