EDITORIALE

Despre bataie si cazul familiei Bodnariu

Am citit probabil 90% din ce s-a scris despre cazul familiei romano-norvegiene si situatia prin care trec, articole, comentarii pe Facebook, discutii pe bloguri sau pe forumuri. E un val de articole, proteste si pareri, la care nu doream sa mai adaug si eu, altfel decat printr-un share sau comentariu. Nici articolul acesta nu il scriu pentru trafic. Il scriu exclusiv pentru cititorii blogului meu si atat. Anunt de la inceput ca voi lasa comentariile deschise, ca doar cele civilizate vor fi aprobate si ca nu voi avea timp sa raspund la ele.
In zilele acestea mi-am dat seama cat de mult valoreaza reputatia unui om. Un proverb biblic este foarte relevant in acest sens: Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul (Pildele lui Solomon 22:1)
Familia Bodnariu se pare ca are o reputatie excelenta, iar o astfel de reputatie, probata nu doar din gura familiei si celor apropiati, ci si din faptele lor (cati dintre noi am lucrat cu copiii strazii din canale, din dragoste pentru acesti copii- ca Ruth si Marius, cati dintre noi, emigranti fiind, am fi primit increderea de a reprezenta comitetul de parinti la scoala norvegiana- ca Marius?). Daca acesti oameni ar fi avut un caracter duplicitar (monstri acasa si ingeri pe strada), daca nu ar fi fost in mod autentic iubiti si respectati, nu s-ar fi adunat atatea zeci de mii oameni in sprijinul lor.
Un alt lucru care imi confirma mie integritatea caracterului lor este tocmai declaratia lor media despre bataie. Au ales sa nu minta, chiar daca minciuna i-ar fi exonerat complet, cel putin in ochii lumii. Au ales, in crestinismul lor radical, pe care eu il admir din tot sufletul, sa spuna adevarul, asa incriminator cum era el pentru ei.
Copiii mari au declarat ceva (batai cu picioarele, pumni, bebelus scuturat), lucruri care au fost infirmate atat de parinti cat si de analizele medicale amanuntite (de genul radiografii, computer tomograf). Aceeasi copii au declarat, interviu filmat, ca “au obosit sa mai inventeze”.
Exista un alt caz in care fetita s-a declarat batuta de tata si de bunica (din Romania), iar acolo tatal a infirmat totul: a spus ca fetita nu a primit NICIO palma in viata ei. Este acest caz mai putin sau mai mult credibil pentru public?
Ce au recunoscut parintii: o palma la fund sau o urecheala in conditii extreme.
Au dat si exemplu de conditie extrema:
Imaginati-v-o pe mama in bucatarie, la ora cinei, incercand sa faca mancare cu bebelusul in brate. Mancarea este fierbinte pe foc. Copiii de 9, 7, 5 si 2 ani se harjonesc in preajma aragazului. Probabil ca mama le-a spus in repetate randuri sa se linisteasca (le-as fi spus eu de mai multe ori pana sa ridic tonul, dar eu nu sunt muntele de calm care reiese Ruth ca este din descrierea multor persoane). Probabil ca a ridicat si ea tonul fara succes. Si poate ca, atunci cand cei mici s-au apropiat prea tare de ea, in joaca lor, si au impins-o peste cratita (ea fiind cu bebe in brate), i-a dus pe copii mai mari, de la care avea pretentia ca pot intelege de vorba buna, de ureche la colt. Poate ca le-a dat si o palma la fund. De ce? Din cauza nervilor ei obositi? Poate. Dar eu cred ca ea a considerat ca aceasta masura ii protejeaza. Ii protejeaza pe ei sau pe bebelus de un rau si mai mare, oparirea cu mancare fierbinte. A actionat cu cruzime malefica, cu o placere sadica de a-si tortura copii? Hai sa fim seriosi! S-a gandit la interesul superior al copilului, acela de a nu fi oparit, de a nu se pune in pericol sau de a-si pune fratii in pericol. A actionat din dragoste asa cum a putut in conditiile date. Sau poate ca voi, mamicile nascute de curand si cu inca patru mititei si o casa de tinut, ati fi fost mai calme si mai suave?
Eu spun cu mana pe inima ca nu as fi fost.
Si va povestesc o intamplare personala. Eram gravida in luna a saptea cu Cati, S. avea doi ani. Intr-o dimineata mama soacra a anuntat o vizita din scurt, asa ca m-am apucat rapid de speed cleaning. Pe S. l-am lasat in camera lui, la o usa distanta, pe jos, jucandu-se cu masinutele. In cinci minute am bagat capul pe usa de trei ori sa vad ce face. A treia oara era pe calorifer, cu geamul deschis, urmarind muncitorii care izolau blocul pe dinafara, la etajul patru. Daca nu era plasa la geam, Baietelul de argint ar fi fost azi o amintire. El si-a tras singur scaunul langa geam, el si-a deschis geamul, in cele doua minute cat a fost nesupravegheat.
Intr-o clipa l-am vazut zdrobit de caldaram. Nu stiu cum am avut puterea sa ma duc fara zgomot sa il trag de acolo. Si da, recunosc, l-am altoit ca sa nu mai faca niciodata asa ceva. Apoi am plans un ceas gandindu-ma ce ce putea intampla.
Situatiile extreme nasc uneori reactii extreme. 

Citește tot articolul > https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com

  

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: