Sperăm să nu fie ,,o scrisoare pierdută“ … Stimate domnule Iohannis

Chiar dacă un Președinte n-o va citi personal (părerea mea!), iată o scrisoare pe care ne-am bucura să o citească:

DOMNULE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI, KLAUS WERNER IOHANNIS

Stimate domnule Iohannis, vă salut în calitate de Preşedinte al României, dar mai ales în calitate de OM, dorindu-vă un An Nou prosper şi binecuvântat!

Profit de posibilitatea de a vă comunica online pe noul site al Administraţiei Prezidenţiale pe baza cazului Bodnariu, caz tărăgănat intenţionat. Dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi. Noi, românii de pe Mapamond am sperat să interveniţi prompt în rezolvarea acestei situaţii alarmante pentru că v-aţi obligat prin lege să reprezentaţi interesele poporului care v-a ales în fruntea ţării.

Domnule Preşedinte, pentru românii care au fost alături de familia din Norvegia şi nu numai, sărbătorile de iarnă au avut gust amar. Mii de români din întreaga lume au scandat la unison „dacă ei nu au Crăciun, nici noi nu avem!” Mă întreb, dar, cu ce inimă au petrecut demnitarii de stat sărbătorile de iarnă?

Scurt istoric:

Să nu uităm, cu mulţi ani în urmă, doamna Ruth Bodnariu şi-a părăsit ţara de origine, Norvegia, venind în România să îngrijească de copiii străzii. Destui români s-au bucurat atunci de ajutorul primit din partea dânsei. Astăzi, însă, când doamna Ruth se află în necaz, este oare indicat să uităm altruismul de care a dat dovadă în cazul copiilor bolnavi, flămânzi şi fără adăpost? Dacă doamna Ruth s-a comportat ca o adevărată mamă faţă de copiii străini, cum punem la îndoială faptul că dânsa nu este o mamă bună pentru copii ei?

Stimate domnule Iohannis, eu nu invoc nemulţumiri personale în legătură cu alte situaţii, ci insist pentru reîntregirea familiilor de români, cărora Ţările Scandinave le-au luat copiii. Iar Dumneavoastră, în calitate de Preşedinte, aveţi deplina autoritate să rezolvaţi aceste situaţii sfâşietor de dureroase.

Printre miile de alegători jigniţi, umiliţi, stând în două rânduri la o coadă imensă cu copiii în braţe pentru a-şi exprima votul, s-au numărat şi aceste familii, astăzi rămase fără copii. Oare să ne fi înşelat atunci când ne-am pus încrederea în dumneavoastră, votându-vă? V-am ales pentru că avem nevoie de un preşedinte care să apere interesele românilor în faţa lumii întregi, indiferent unde ne-am afla. Acesta este motivul pentru care v-am votat: să fim respectaţi, înţeleşi, susţinuţi atunci când nevoia o cere, nu umiliţi şi batjocoriţi, cum s-a întâmplat în repetate rânduri până acum. Am rămas profund îndurerată de gestul oribil al unor ambasadori români din America, ce au refuzat să susţină cazul acestor familii, ignorând protestatarii. Oare autoritatea dumneavoastră de preşedinte nu se exercită şi ambasadorii români din diaspora, ambasadori care în loc să apere şi să sprijine interesele românilor pe un pământ străin, îşi bat joc de protestatari? Cum sau cu ce tupeu se încalcă autoritatea dumneavoastră şi cum se uită atât de uşor faptul că noi, românii, v-am ales preşedinte?

Chiar dacă mulţi dintre noi ne aflăm în afara graniţelor ţării, în străinătate tot români suntem. Dacă traiul în ţară ar fi fost altfel, fiţi sigur că nimeni nu ar fi luat drumul pribegiei.

Înţeleg că nu vă este uşor să negociaţi cu ţările vizate întru susţinerea familiilor rămase fără copii, dar românii au un singur preşedinte şi, respectiv, aşteaptă să daţi dovadă de calităţi deosebite, proprii unui conducător care-şi iubeşte poporul.

Imaginaţi-vă, dacă la vârsta de 4 – 6 ani, fiind singurul copil al familiei, aţi fi fost smuls din motive neîntemeiate din braţele părinţilor, aţi fi fost izolat de rude, familie, cum aţi descrie traumele psihice prin care aţi fi trecut? Balanţa durerii în ce parte ar înclina, în cea a copilului sau a părinţilor? Ce fel de educaţie morală, spirituală şi psihică aţi fi avut?

Dacă pentru un singur copil la părinţi merită să lupţi, cu atât mai mult pentru cele cinci flori smulse, strivite şi aruncate pe caldarâmul cel mai de jos al societăţii. Să recunoaştem, oricât de mult ar oferi statul, societăţile civile, orfelinatele sau părinţii adoptivi, nimeni, niciodată nu ar înlocui dragostea părintească din sufletele copiilor. Iar pentru o creştere în spirit armonios, se ştie că fiecare copil are nevoie de părinţii naturali. Cum vă simţeaţi când eraţi la tata pe genunchi sau în braţele mamei? Dacă aţi fi avut copii, tot la fel s-ar fi tărăgănat lucrurile? Dacă vreun demnitar ar primi vestea că într-o bună zi, statul i-a răpit copiii direct de la şcoală, fără explicaţii, fără timp pentru îmbrăţişări şi rămas bun, oare cum ar reacţiona?

V-am scris aceste rânduri cu speranţa, că pasivitatea va fi îndepărtată şi, veţi interveni pe lângă autorităţile statului norvegian nu doar pentru familia Bodnariu, ci pentru toate familiile de români, aflate în situaţii similare.

Pentru dumneavoastră ar fi un simplu gest de omenie, pentru familia Bodnariu, însă, o binecuvântare şi o mare bucurie, pentru părinţii dumneavoastră – o mândrie, pentru noi romanii – încrederea că vă pasă de noi şi siguranţa unei zile mai bune.

Citeste mai mult > http://barzilaiendan.com