ULTIMELE STIRI

Familia Dumitriu vrea să meargă pe câmpul de misiune, în Oceania

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

tnÎn ultimele luni am simțit îndemnul Duhului Sfânt să ne rugăm cu privire la slujirea noastră pe câmpul de misiune. Așa am și făcut și acum suntem gata să ne punem la dispoziția Domnului. În primul rând, ne-am rugat, ca dacă Domnul dorește ca noi sa plecăm peste hotare, să aducă colegi noi la birou care ar putea să preia lucrarea pe care-o facem în prezent. Eram puțini la birou pentru cantitatea de lucru necesară, deci fără venirea lor nu ar fi fost posibilă plecarea noastră. La această rugăciune a venit răspuns mult mai repede decât ne-am așteptat. Acest fapt ne-a încurajat mult să facem pașii următori.


Mai sus aveți o poză cu oamenii din zona Oceania la granița cu Sud-Estul Asiei (regiune denumită de Wycliffe ca zona de slujire Pacific – vedeți harta de mai jos). Am ales acestă poză pentru că noi ne-am dori mult să slujim acestor oameni pe care am ajuns să-i iubim citind despre ei și vizionând documentare despre ei. Pentru cei care știu engleză, aici este un documentar despre ei: https://youtu.be/zH_ewsGlkpo

În zona Pacific se vorbesc 1,312 limbi distincte (nu dialecte), cea ce reprezintă 18.5% din numărul total al limbilor active cunoscute pe pământ (în jur de 7000 de limbi). Papua Noua Guinea și Vanuatu sunt două dintre țările aflate în acestă regiune, cu cele mai mari nevoi în ceea ce privește traducerea Bibliei cât și promovarea folosirii Scripturilor.

Harta reprezintă numărul de limbi care mai au nevoie de traducerea Bibliei, pe regiuni.

Promovarea folosirii Scripturii înseamnă practic ucenicizarea liderilor locali pentru a folosi Scripturile sau fragmentele de Scripturi deja traduse. Cuprinde și crearea și distribuirea materialelor prin care oamenii să vină în contact cu mesajul Biblic în diferite formate (scris, audio, video) și cu ajutorul Domnului să ajungă să îl aplice în propriile vieți. Acesta este domeniul în care ne-am gândit să slujim pe termen lung pe câmpul de misiune. Termen lung înseamnă de regulă peste 3-4 ani.

Ar fi un privilegiu să slujim unuia dintre aceste popoare din Pacific, dar sunt și provocări care par să ne stea în cale. Una dintre acestea sunt costurile mari de transport până în aceste țări, dar și în interiorul acestora, deoarece unele zone sunt accesibile doar cu elicopterul sau avionul, precum și, poate surprinzător pentru dumneavoastră, costurile ridicate de trai în aceste țări. Populația băștinașă trăiește în condiții primitive și sărăcie. Pentru ca un misionar venit din afară să locuiască în condiții minime de securitate fizică și de sănătate, fără a fi vorba de vre-un “confort sporit”, costurile sunt mari. De exemplu în oraș chiria este în jur de 700-900$/lună, iar în zonele rurale (izolate) este aproximativ 300$/lună. În Vanuatu există și o taxă mare anuală pentru viză și eliberarea permisului de muncă. În aceste țări sunt zone unde malaria și alte boli sunt încă active. Asigurarea medicală implică de asemenea costuri considerabile. În ciuda tuturor problemelor enumerate, știm că Domnul ne poate da biruințăSperăm că și dumneavoastră credeți la fel și vă veți alătura echipei de sprijin în rugăciune sau financiar. Fiecare misionar este responsabil să-și caute suportul necesar lucrării deoarece organizația nu dispune de fonduri proprii. În ultimele luni, aproape în fiecare predică a revenit versetul sau ideea din Matei 16:24 “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze”. Mesajul acestui verset ne-a mângâiat și ne-a arătat și spre posibilele încercări din viitor. Rugați-vă pentru noi să putem să ne lepădăm de sine și să-L urmăm cu credincioși în orice circumstanțe!

Cu toate acestea în inimă, am început procesul de adunare a informațiilor. Am luat legătura cu organizația parteneră Wycliffe, numită SIL, din Papua Noua Guinee, care este responsabilă pentru toată zona Pacificului. Ei ne-au dat câteva informații despre nevoile de slujire în domeniul Promovării folosirii Scripturii în Papua Noua Guinee și în Vanuatu și am vorbit despre cursurile pregătitoare necesare înainte de plecare. Încă nu am luat o decizie cu privire la locul de slujire, însă dorim să ni se clarifice acest lucru cât mai repede pentru a putea face pașii necesari pentru a ajunge pe câmp cât mai repede. Cu toate acestea, ținând cont că probabil va trebui să facem cel puțin un curs înainte de plecare (curs care este disponibil doar în perioada iulie-septembrie în Anglia), și că va trebui să strângem bugetul necesar care va fi cu siguranță mult mai mare decât cel din România, și că va trebui să instruim pe noii colegi de birou pe posturile noastre, un termen realist pentru plecarea noastră ar fi prima parte a anului 2017. Sunt multe de făcut până atunci!

Detalii…

 Înscrie-te la scrisoarea lor de informare aici http://wycliffe.ro/scrisoaredumitriu/

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28383 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: