Lacrimi în ziua de Florii

Aproape de cetate, lângă Ierusalim                                    

În zi de sărbătoare Isus se-opreşte trist…

Se-aud în juru-I laude și, totuși, bine știm

Că omul nu se vede așa cum vede Hrist!

Acolo, lângă ziduri, în biblica cetate

Isus privește lumea ce vine după El.

Ei strigă: „Aleluia! Slăvit fii Împărate!”

Dar, Salvatorul merge să moară ca un Miel…

Isus merge la cruce, la lemnul ud și greu,

Stropit cu sfântu-I sânge, cu lacrimi și sudoare.

El știe că Golgota e locul tău și-al meu

Și că mai rău ca biciul, păcatul nostru doare…

Și totuși, ce iubire, ce har nemeritat,

Să moară pe o cruce, Preasfântul Dumnezeu,

Smulgând din grea mocirlă de vină și păcat

Pe-un muritor ca tine și-un abur cum sunt eu!

Dar, vai, cât de mulți oameni respiră necredință

Și vor avea degrabă soarta ce n-o dorim,

Așa cum altădată fugind de pocăință

S-a transformat în pleavă vechiul Ierusalim!

Ce trist, să-l vezi pe Domnul plângând pentru cetate,

Iar lumea să se piardă căzând primejdios

În îndârjita-i luptă cu cereasca dreptate,

Deși aceasta fost-a ascunsă în Hristos.

Alții, ce bucurie, din har au cunoscut

Și viața lor azi scrie un imn lui Dumnezeu

Despre-un parfum ce curge spre țărmul neștiut,

Unde sunt flori eterne cum ești și tu și eu…

Mireasma se înalță mai sus de nori și stele

Schimbând în bucurie serbarea de Florii,

Căci în buchetul vieții se află printre ele

O Floare răstignită și vie pe vecii!

Pastor, Costel Ghioancă