ANUNTURI

Biserica Crestina dupa Evanghelie din Horodnicu de Jos (SV), o punte intre trecut, prezent si viitor

mai multe resurse crestine gasiti pe site-ul http://alfaomega.tv/
„La început numai membrii familiei noastre au fost pocăiți aici.” A spus Domnica Scheul în vârstă de 84 de ani.

alfa omegaa„Îmi aduc aminte că eram copil de 10 ani când am început să construim o casă nouă și tata, cu toată dragostea, a spus că jumătate din această casă o face pentru ca să fie o casă de rugăciune în sat.” Își amintește acum, Alexandru Scheul.

Așa a început povestea unei biserici din inima Bucovinei.
În Horodnicul de Jos, o comună din Județul Suceava cu peste 2.000 de locuitori, nu se știau prea multe despre pocăință, dar povestea inedită a acestei biserici a început cu un singur om în anul 1946.

„A început după Al Doilea Razboi Mondial, în 1946, când prima familie care s-a întors la Domnul din această comună a fost familia Costantin Scheul împreună cu fiul Mircea Scheul. În 1946 a luat botezul la adunarea penticostală din Horodnicul de Sus, cealaltă comună. În 1966 au hotărât să facă o mică adunărică la Horodnicul de Jos, în casa familiei Scheul.” A precizat Vasile Cozma.

„Sunt vreo 30 de ani de când e adunare la noi. Sunt ani mulți. Casa asta am făcut-o după ce am venit eu aici. Era alta bătrânească pe care am stricat-o și am făcut-o pe asta. Omul meu a numit pentru adunare jumătate pentru că nu era adunare aici în sat. Prima adunare aici a fost la noi.” A spus Domnica Scheul.

Dar pentru ca biserica să poată funcționa, Constantin Scheul avea nevoie de o autorizație, lucru care nu era ușor de obținut într-o Românie aflată încă sub regimul comunist.

„A fost la Suceava la comitetul de partid unde a depus o cerere pentru autorizație a unei adunări creștine după Evanghelie pentru că, între timp au hotărât să treacă al Cultul Creștin după Evanghelie .” A menționat Vasile Cozma.

„Îmi aduc aminte că eram destul de mic atunci când s-a obținut autorizația. A fost o bucurie foarte mare. Noi mergeam la adunare la Rădăuți la Creștini după Evanghelie.” A mai spus Alexandru Scheul.

„Din 1969 până în 1975, șase ani de zile a umblat după această autorizație care în final, în 1975 a fost primită de fratele Mircea Scheul.” A mai spus Vasile Cozma.

„După nici doi ani știu că l-au chemat pe tata cu autorizația la primărie, a venti un securist pentru a vedea dacă e autentică și a rămas la ei.” A mai precizat Alexandru Scheul.

„Au spus că, de ce ne terbuie nouă adunare! Trei ani a umblat omul meu la Suceava ca să scoată autorizația înapoi. Nu vroiau să i-o dea. Cu greu a scos-o înapoi iar după aceea ne-au dat pace.S-a făcut liber, dar înainte am fost necăjiți și totuși am mers așa, am dus așa greu.” Își amintește Domnica Scheul.

„Bineînțeles că au încercat să-l racoleze, să-l facă turnător, să spună ce se discută în adunări. L-au amenințat că-l bagă la pușcărie și că-i rămân copiii pe drumuri. Tata nu s-a lăsat, a fost un luptător. A obținut înapoi autorizația care a funcționat până anul trecut în iunie când am deschis noul locaș.” A mai mărturisit Alexandru Scheul.

Dar Constantin Scheul, dupa mulți ani de slujire, a mai apucat să vadă doar fundația bisericii actuale.

„A reușit să vadă numai demisolul turnat.” A mai spus Alexandru Scheul.

„A spus că se bucură și că de acum încolo știe că va merge adunarea și că poate să moară liniștit.” Își mai amintește Domnica Scheul.

„Știu că la înmormântare era iarna și am venit aici să facem un popas. S-a ținut o predică și un moment de reculegere pentru tata. Ar fi foarte mându și foarte bucuros să vadă ce s-a făcut. Dar probabil că de undeva ne privește și el vede lucrul acesta.” A spus Alexandru Scheul.

Creștinii din Horodnicul de Jos, au pus mână de la mână pentru ca noua clădire a bisericii să poată fi construită.

„S-a hotărât să se înceapă, cu eforturi imense pentru că am fost puțini la număr și a trebuit să punem umărul din greu. Frații și surorile au contribuit. Ele au venit și au făcut curățenie și au scos cuie din scânduri. Au fost surori de 75-80 de ani care au muncit aici.”A mai mărturisit prezbiterul bisericii, Vasile Cozma.

„Noi am strâns bani pentru adunare și am dat o dată. Apoi am ținut vite după ce a murit el și le-am vândut. Două vite le-am vândut și tot am dat. Le-am spus fraților că mie nu îmi trebuie nici un ban, dau tot la adunare pentru că eu am pensie.” A mai adăugat Domnica Scheul.

În 30 iunie 2013, a fost zi de sărbătoare pentru creștinii după Evanghelie din Horodnicul de Jos. Astfel a fost inaugurată noua casă de rugăciune care a fost construită cu multă generozitate și este menită să slujească generația următoare.

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: