Ceea ce îți aduce lacrimi pe obraz te definește mai mult decât ceea ce te face să zămbești.
Omul care fuge de durere, e omul care fuge de viziunea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o. Viziunea nu se naște fără durere, tensiune, întristare și un sentiment de neputință.
Când îți porți lacrimile cu demnitate înaintea oamenilor atunci ele vor atinge totdeauna pe cineva care se va uni cu tine.
Neemia nu a făcut nimic concret deși inima lui era zdrobită de durerea ruinelor. A așteptat cu lacrimile pe obraz ca Dumnezeu să miște inimi, să deschidă zăgazuri și să pregătească timpul potrivit pentru lucrare. Nu te simți descurajat pentru că nu știi ce să faci. Câtă vreme inima ta poartă întristarea sfântă e tot ceea ce trebuie să faci. El poate totul în noi toți.
Nu te încrede în planurile care se nasc fără lacrimi. Niciodată ochiul nu vede limpede fără de lacrimile care îl curăță.
Neemia a întocmit planuri de călătorie, de atragere a resurselor, de etapizare a reconstrucției, de luptă față de împotrivitori împreună cu lacrimile care l-au însoțit mereu.
Și bucuria unde este? Tot în lacrimi: de mulțumire, de uimire sfântă, de dragoste față de Iubirea vieții noastre!
Nu de lacrimi mă tem ci de lipsa lor. Când misionarii Armatei Salvării s-au plans că nicio metodă nu funcționează pentru ca oamenii să vină la Dumnezeu atunci generalul William Booth, fondatorul mișcării, le-a spus: ,, încercați cu lacrimi’’.
Tu pentru ce plângi?
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
