ANUNTURI

Marcu 2, în limbajul semnelor din țara faraonilor, finalizat

Dragii noștri,

CRESTIN TOTALIată că anul 2014 se apropie de final și dorim să împărtășim cu voi, toți cei de acasă, o bucurie nespus de mare. Surzii din Eg*pt au primele capitole din Evanghelia după Marcu, traduse în limba inimii lor! Slăvit să fie Domnul!

În ultima scrisoare vă spuneam despre călătoria mea (Ionuț) din nordul Africii, în țara faraonilor (Egipt). A fost o experiență bună, alături de colegi și alți oameni pe care i-am cunoscut.

Biroul echipei de traducere se află în incinta unui centru creștin anglican, construit special pentru persoane surde. În cadrul acestui centru sunt: grădiniță și școală pentru copii surzi și o biserică anglicană cu program special pentru cei surzi, program la care participă și copiii. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 14 ani, iar majoritatea dintre ei, locuiesc la centru pe perioada școlii. Copiii nu sunt doar din capitală, ci locuiesc și în alte orașe și sate mai îndepărtate, având ocazia să meargă acasă, cel mult o dată pe lună.

Comunicarea cu echipa de traducere a fost puțin mai dificilă, datorită diferențelor dintre limbajele semnelor folosite (cel folosit de ei și cele pe care le-am învățat eu până acum). Bineînțeles, nu sunt fluent în niciun limbaj al semnelor, și folosesc un limbaj al semnelor amestecat (limbajul semnelor românesc, cu cel kenyan, cu cel etiopian și puțin american). Totuși, Domnul m-a ajutat să mă adaptez destul de repede, și am reușit pe parcursul timpului cât m-am aflat acolo, să verificăm traducerea capitolului 2 din Marcu și să parcurgem fiecare etapă a verificării.

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura