Anunțuri
ULTIMELE STIRI

România Altfel – de Nicolae Geantă

România Altfel e țara unde plozii nu mai ajung la canal, nici în chiuvetele obstetricienilor. Că noi nu suntem neam de marinari, ci de mioritici. E țara unde pruncii vor mișuna pe ulițe, în școli, în parcuri, în mall-uri. Atunci vom prinde iarăși viață, grai, curaj. Și vom avea din nou o națională bună la fotbal.copy-of-drapel
 
În România Altfel nu vor mai fi coruri de românosceptici, ce cântă afuriseli împotriva patriei și confraților lor. Atunci și diaspora și cei de acasă nu se vor mai simți străini, nici apatrizi în țara lor. Dar nici politicieni nu vor mai avea tupeu de cocalari.
 
România Altfel e țara unde „intelighenția” nu va crește mâncând polen sau luând lecitină. Și nici cu like-uri primite pe Facebook. Ci tocindu-ți coatele pe băncile amfiteatrelor, ale bibliotecilor. Și prin universități. Atunci, licențele nu se mai iau pe euroi.
 
În România Altfel ungurii nu vor mai dori autonomie, pentru că nu se vor mai simți doar copii adoptivi. Și nici țiganii nu vor mai trăi periferici. Mereu puși la colț. Atunci vom frânge pâinea cu toți, împreună. Căci grâul din ea a încolțit din același pământ. Și n-are patimă naționalistă. Nici xenofobă.
 
România Altfel e țara unde nu îți pui fermoar la buzunare când treci pe lângă săraci. Căci sărăcia nu se combate cu egoism, ci cu empatie. Atunci nu va mai mucegăi cozonacii în pungi, nici ciorba prin frigidere.
 
În România Altfel nu mai circulă paharele de țuică din mână în mână. Ci Biblia, Evanghelia lui Hristos. E țara unde nu se va mai tăia în fiecare zi noi panglici la bufete, ci la biserici. Atunci pe străzi vom auzi rugăciuni, nu manele. Și nicidecum înjurături birjărești.
 
România Altfel nu este doar cea văzută de domnul Lucian Boia. Adică întârziată, neagră, săracă, inferioară, mahala, fără onoare, trădătoare. Ci țara lui Eminescu: plină de glorii. A lui Vlahuță: pitorească. A lui Petru Țuțea: sunt demn că sunt român!
 
România Altfel nu va mai fi roșie de sângele vărsat de comuniști. Dar nici verde, un pom verde cum e brandul de țară propus de doamna Udrea (din pomul verde fură toți gușații politici, nu?). România Altfel e albastră. Pentru că se scufundă Cerul în ea!
 
Dar asta-i utopie, domnule profesor, mă apostrofeazâ cei mai mulți. Cum sau când va fi realitate o astfel de Românie? „România Altfel” a sosit deja. E aici, e între noi. Trebuie doar să deschidem ochii. Cu ei închiși nimeni nu vede. Nici măcar lungul nasului său, darămite prezența lui Dumnezeu.
Anunțuri
Despre ADMIN (14768 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: