Cineva definea socializarea ca pe un proces prin care omul neajutorat devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă și integrată în tipul de cultură în care s-a născut. Când mă gândesc însă la cât stăm cu ochii în monitoare, cu degetele pe ecrane tactile și tastaturi unii având mintea ca la 15 ani îmi dau seama că suntem mai neajutorați și mai dependenți decât dacă nu le-am fi avut. Dacă o singură zi ar cădea curentul în țară, oamenii s-ar îmbolnăvi de depresii. În schimb dacă o zi nu s-ar vorbi despre Hristos n-ar suferi nimeni.
Noi credem că știm, dar într-un fel sau altul, alții ne-au influențat să alegem Facebook sau What’s up. Ni se spune ce să consumăm, iar prin intermediul reclamelor de pretutindeni ni se oferă posibilitatea de a alege o mulțime de lucruri nefolositoare.
De fapt nu noi alegem, ci aceia care stau în spatele publicității. Noi avem posibilitatea de a lua doar ce oferă ei. Cumva, suntem manipulați fără să ne dăm seama. Societatea de azi așa funcționează. Totuși, există ceva la care înțelepciunea aceasta nu a reușit să aibă acces. Lumea aceasta plină de dorințe, vrea să aibă acces total la viața noastră. A luat creștinilor pofta după Hristos și a înlocuit-o cu dorința după o casă mai frumoasă, bani mai mulți în portofele, mall-uri și toate celelalte.
Avem de toate, numai pentru suflet ce ne mai lipsește, dar pe cine mai interesează biserica sau sufletul când de la ora 18 trebuie să te întâlnești cu prietena cea mai bună pe Twitter?
La ce n-are acces înțelepciunea de jos este inima creștinilor adevărați. Ei nu sunt antisociali dar sunt echilibrați. Nu-și vizitează prietenul bolnav pe facebook afișându-si supărarea prin semne de punctuație. Se duce la el acasă și îl încurajează.
Creștinul adevărat apelează întâi la Hristos și abia apoi sună la prieteni. Creștinul adevărat ia o floare soției și când nu se așteaptă ea pentru că are dragostea pe care a promis-o la altar pentru o viață întreagă. El nu minte, se ține de ce promite și dovedește asta cu gesturi mici, constante și însemnate.
Creștinul adevărat nu este nepăsător la nenorocirea altuia, îl doare pentru cei nemântuiți, spune altora despre Hristos iar atunci când sunt necazuri rămâne liniștit pentru că are lângă el un Dumnezeu puternic.
Creștinul adevărat nu urlă în familie să-l știe toți vecinii ci este blând și calm. Creștinul adevărat este ceva la care lumea nu a putut avea acces. De-asta uneori e ca un ghimpe pentru ea.
Creștinul adevărat socializează cu Hristos. Dumnezeu e mai real decât crezi!
Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
