ULTIMELE STIRI

Marturia unui producator de pornografie

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00


headPornografia ucide. E moarte. Ucide relatiile dintre sexe, soti, tineri si tinere. Pornografia e murdarie legalizata. Un drept constitutional si un drept murdar al omului. Unul care satisface inclinatiile murdare ale unei persoane prin dezumanizarea altei persoane sau a altor persoane. O practica oribila care prinde ca intr-o capcana milioane si milioane de oameni si sufletele lor. Nu doar adulti ci si adolescenti si chiar copii. Flagelul acesta distruge civilizatia, uzurpa moralitatea, si e peste tot. In citeva minute dupa ce deschidem calculatorul ori intram online prezenta pornografiei, mai mult sau mai putin subtila, e acolo. Ispiteste. Din ea unii fac  profituri enorme, in timp ce sufletulul celor care o consuma se stinge. Dar tinerele fete care pozeaza, asa numitele “porn stars”, adica vedetele industriei pornografice? Multe nu stim despre ele, dar mai ales despre trauma psihologica prin care trec, vietile risipite si distruse pe care le traiesc, imbatrinirea inainte de vreme, ori epuizarea frumusetii la o varsta inca tinara.

Azi prezentam un caz real, al unei tinere care a devenit un “porn star” la 18 ani, dar care si-a distrus viata in lumea bizara si murdara a pornografiei. Povestea vietii ei nu e scrisa de ea, ci de barbatul care a ademenit-o si a transformat-o intr-o vedeta a lumii pornografiei. Vreme de multi ani Donny Pauling a fost un producator de pornografie, un “pornographer” in engleza. De la o vreme, insa, viata lui Pauling s-a transforta radical. A devenit crestin si de atunci si-a dedicat viata luptind impotriva pornografiei. [Detalii aici: http://www.lifesitenews.com/news/from-playboy-pornographer-to-christian-pastor-the-unlikely-story-of-donny-p] Din cind in cind scrie cite un comentariu despre victimele lui. Una dintre ele e Mindy. Despre Mindy scriem astazi. Povestea lui Mindy e miscatoare. Ajunsa victima a pornografiei, de la o vreme a devenit crestina, si, in timp, l-a convertit la crestinism si pe Pauling, pornograful ei.

 

Poveste lui Mindy a fost tradusa pentru dvs de Izabella Pana, AFR Bucuresti, si coordinatoarea nationala a Coalitiei pentru Moralitate in Media. Ii multumim.

Jurnalul unui pornograf

de Donny Pauling

 

Aceasta este Mindy. Si acesta este modul in care i-am distrus viata transformand-o intr-un star porno. Nota: Trebuie sa va avertizez ca ceea ce va voi impartasi este foarte sumbru. Pentru unii, acest articol poate fi destul de deprimant. Pentru altii, poate fi un semnal de alarma, determinandu-i sa se gandeasca la o latura a pornografiei la care nu s-au gandit pana acum. Aceasta din urma este intentia mea. De asemenea, retineti ca am permisiunea si chiar incurajarea lui Mindy de a impartasi povestea ei.

Inceputul

Lucram locuind intr-o casa frumoasa, si adesea am lasat casa si stilul de viata sa vanda in locul meu. O noua pretendenta sosea dupa ce conducea printr-unul dintre cele mai bune cartiere din oras si careia, inainte de a se aseza pentru interviu in biroul meu de acasa, ii fusese prezentata proprietatea ca unui oaspete de prim rang. Prietena mea si cu mine aveam lucruri pe care intervievata nu le avea. Fotografiile noastre erau din locuri de vacanta in care fata cu siguranta nu fusese, si oamenii “celebri” cu care pozasem erau persoane pe care ea le putea recunoste dar cu care in mod sigur nu se intalnise.

 

Existau niste motive psihologice pentru acest lucru: imi doream ca tinara nu numai sa se simta confortabila intr-un mediu cordial, neamenintator, ci si sa inceapa sa se imagineze in aceasta postura. “Pornografia imi poate oferi acest stil de viata?” se intreba ea. “Nu, draga, acest stil de viata nu este pentru tine”, ii spuneam eu, “Nu te-ai putea descurca in aceasta afacere”. “Daca ar afla tatal tau ca lucrezi pentru mine?” Cu cat mai mult i se prezenta astfel de intrebari unei fete la varsta de colegiu cu atat mai mult ea argumenta ca ma insel si ca o astfel de viata este ceva ce ea poate gestiona. In momentul in care viata ei incepe sa se destrame, ma pot consola ca de la bun inceput am avertizat-o sa nu se implice.

 

Intr-o zi de decembrie, o fata pe nume Mindy a ajuns la mine acasa. Implinise 18 ani abia cu o luna inaintea interviului. As dori sa pot renunta la rolul pe care l-am jucat in viata ei. Pentru o lunga perioada de timp dupa ce am parasit industria porno, pur si simplu nu voiam sa vorbesc despre asta. Mindy este motivul pentru care nu mi-am schimbat numarul de telefon. Ea il avea memorat, si pana in ziua de astazi ea suna atunci cand se afla in cea mai grea situatie si nu are la cine altcineva sa apeleze. Cand o fata de 18 ani incepe sa castige 10.000 $ pe luna, cel mai probabil nu va sti cum sa-i gestioneze. Mindy nu a fost nicio exceptie. De la inceput, am stiut ca am pus mana pe o mina de aur. I-am verificat varsta in cartea de identitate, pentru ca parea foarte tanara. Eram deja in aceasta afacere de 4 ani, asa ca stiam destul de bine care erau cerintele pietei.  Stiam ca barbatii vor fi innebuniti dupa aceasta fata.

 

Lucrurile se complica

 

Initial am trimis pozele ei de proba clientilor care detineau website-uri. Fiecare dintre ei, fie au plasat cea mai mare comanda, fie au comandat mai mult cu ea decat cu oricare alt model pe care li l-am prezentat. Unul dintre clienti, care era specializat pe nisa “adolescentelor” – si care ceruse un model care sa aiba peste 18 ani dar sa para mai tanara – a inceput sa intrebe daca as fi dispus sa ii fiu partener intr-un site dedicat exclusiv lui Mindy. I-am facut o propunere: ea ar fi primit 25% din veniturile site-ului, eu 25% si noul meu partener de afaceri ar fi pastrat restul de 50%. Partea lui era mai mare pentru ca el ar fi fost responsabil de toate dezvoltarile site-ului, de hosting si de promotii.

 

Mindy era cel mai degajat model porno cu care lucrasem vreodata. Avea o carisma naturala, zambet frumos si un ras melodios. Iubea viata si anima orice camera in care intra. La inceputul “carierei” ei era imaginea perfecta a unei “personalitati pline de viata”.

 

Inainte de lansarea site-ului ei, multimea de fani ai lui Mindy explodase deja. I-am impartasit feed-back-ul pe care l-a primit, folosindu-l pentru a-i creste ego-ul si pentru a o impulsiona sa mearga inainte. Ea credea ca in mod sigur va deveni o celebritate. Cand o fata de 18 ani incepe sa castige 10.000 $ pe luna, cel mai probabil nu va sti cum sa gestioneze banii. Mindy nu a fost nicio exceptie. Ea dorea sa aiba grija de oameni, oferindu-le bani si cumparand diverse lucruri pentru ei si isi dorea sa se distreze. Nefiind o persoana promiscua din fire, ea nu ar fi mers acasa cu fani, dar o puteai vedea lesinata la petreceri. A fost violata de mai multe ori de-a lungul anilor. In timp, stilul de viata cu care am impovarat-o a supt toata lumina si stralucirea din ochii ei. Din fata care putea sa lumineze o camera doar prin prezenta ei, devenise acum o persoana care adesea incepea o propozitie razand si termina aceeasi propozitie plangand.

Impactul crestinismului

Prima data cand Mindy mi-a spus ca si-a predat viata lui Iisus si ca nu va mai face filme porno am fost chiar fericit sa aud asta. Vazusem ce s-a intamplat cu viata lui Mindy si imi parea rau, pentru ca stiam ca o mare parte din vina era a mea. Decizia ei insemna ca urmam sa pierd unul dintre cele mai bine-vandute modele, dar cel putin nu trebuia sa continui sa privesc in acei ochi bantuiti atunci cand ea era prin preajma.

Mai mult decat orice, eram un om egoist, plin de ura. Ura mea a fost alimentata si de ipocrizia la care am asistat in cadrul bisericii in anii adolescentei, precum si de ipocrizia continua pe care o percepeam din partea crestinilor, care imi tineau predici despre viata pe care o traiam, dar care doreau sa vada ce material pornografic nou produceam. In timp ce eram fericit sa vad ca luminile revenisera in ochii lui Mindy, nu eram incantat de efectele neplacute ale incercarilor ei de a-mi salva sufletul. Cu siguranta, ea nu era pregatita sa discute astfel de probleme cu mine. Daca nu ar fi incercat sa ma converteasca, probabil nu as fi facut un astfel de efort de a o atrage inapoi in pornografie. Dar din moment ce doamnele de la biserica cu care se intalnea in mod regulat o incurajau sa puna “samanta Cuvantului” in mintea mea, ca sa ma razbun am decis sa incerc sa elimin credinta lui Mindy in intregime.

Deja ii era destul de greu fiind la limita cu banii. Asa ca am intrebat-o daca ea a inteles ca de fapt oamenii religiosi din vechime sunt cei care au facut normele morale prin care ii interzic ei sa mai participe la filmarea materialelor pornografice. Am inceput sa-i subliniez incoerente din Biblie. Dupa ce petrecusem atat de mult timp cu ea – intr-o perioada am locuit impreuna – stiam foarte bine cum s-o manipulez ca sa vada lucrurile in felul meu. Se intorcea la stilul vechi de viata de fiecare data.

 

Si, pe masura ce timpul trecea, lucrurile doar s-au inrautatit. Am determinat-o sa faca unele lucruri pe care a refuzat sa le faca la inceput. Uneori Mindy protesta, dar stia ca nu va mai castiga bani in cazul in care nu le facea. A inceput sa se identifice ca prostituata si sa se drogheze. Cred ca drogurile o ajutau sa treaca mai usor peste ceea ce facea. Se muta din casa in casa, locuind la intamplare cu barbati in varsta care o foloseau pentru o vreme ca apoi s-o dea afara. Ca urmare, ea nu stie cine e tatal fiului ei.

 

Finalul

 

Mi-as dori sa existe un final fericit in povestea lui Mindy, dar nu este. Nu cu multe luni in urma, m-a sunat plangand, implorandu-ma sa-i adopt cei doi copii ai ei. Autoritatile i-au luat copiii de prea multe ori si acum ea nu mai este eligibila sa-i aibe in custodia ei.

O cunosc pe Mindy de aproape 13 ani. As putea scrie mai mult de o carte doar despre viata ei. Ceea ce e important sa stiti este ca atunci cand am impins-o spre pornografie, viata ei a fost schimbata pentru totdeauna. Ea se lupta din greu cu boli psihice. Nu este nimic atractiv in ceea ce i s-a intamplat. Ma intreb daca barbatii si femeile care gasesc imaginile si filmele pe care le-am produs cu Mindy, le-ar mai considera atat de atragatoare daca ar sti tot ce au costat-o.

 

Dar in timp ce eu am fost cel care a pus-o in fata camerelor de filmat, noi toti barbatii care am consumat pornografie suntem parte din acest ciclu de vieti distruse. Povestea lui Mindy nu e unica; se intampla intr-o forma sau alta in fiecare zi, in mod repetat. Mindy este fata cuiva. Daca ar fi fost a ta?

 

Totusi, desi exista enorm de mult intuneric in viata lui Mindy, sunt si lucruri pe care le consider incurajatoare. Chiar daca ea a ramas insarcinata in urma unui viol, si chiar daca stia ca s-ar putea sa nu poata avea grija de copil, nici macar nu s-a gandit sa faca avort. Copiilor ei nu li s-a oferit cea mai buna viata posibila cu ea, dar acestia au viata si nu am nicio indoiala ca ei prefera aceasta alternativa.

 

Ceea ce ma mai incurajeaza este faptul ca Mindy nu renunta niciodata. Au fost situatii cu care ea s-a confruntat la fel de grave sau chiar mai grave decat cele pe care vi le-am prezentat, dar ea nu a renuntat. Niciodata nu a incercat sa se sinucida, nu se vaieta si accepta cu greu ajutor din partea altora. Uneori ea merge la biserica, alteori nu, dar niciodata nu a dat vina pe Dumnezeu pentru situatia ei.

Au trecut aproape 13 ani de cand pornografia a inceput sa-i afecteze viata. Imaginile si filmele pe care le-am facut impreuna vor mai fi mult timp dupa ce ea va fi plecat din aceasta lume. Mintea ei are nevoie de vindecare si copiii ei au nevoie sa fie ingrijiti intr-un mediu iubitor in care sa creasca. Cea mai recenta veste pe care o am despre copiii ei este de acum cateva luni: inca erau in asistenta maternala separati de mama lor.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Doneaza – sustine! Strângere de fonduri pentru un nou format

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (26797 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: