În fiecare dimineata ne suna ceasul pentru a ne anunta ca începe o noua zi si este timpul sa ne trezim.. Sunase deja ceasul si la mine sa ma trezesc, era înca devreme. M-am ridicat din pat, am facut lucrurile ce deja devenisera rutina de dimineata si m-am grabit sa ma asez la masa pentru a gusta câte ceva, iar apoi m-am îndreptat grabit spre scoala fara sa îi multumesc mamei mele pentru mâncarea pregatita, considerând acest lucru ca fiind ceva normal. De fapt consideram hrana, aerul, sanatatea, familia si toate lucrurile ce le aveam ca ceva normal, ceva ce îmi apartinea si nu constientizam faptul ca ele sunt o binecuvântare.
A trecut timpul si circumstantele vietii mele s-au schimbat. Mama s-a îmbolnavit, iar apoi a plecat la Domnul… iar eu… eu mi-am dat seama abia atunci cât de fragila si trecatoare este viata. Mi-am dat seama ca toate lucrurile sunt o binecuvântare de la El si ca nimic nu mi se cuvine.
Daca acum câtiva ani mi se parea un lucru normal ca mama mea sa îmi pregateasca masa, acum pot spune ca îmi este dor ea, mi-e dor sa ma trezeasca dimineata si sa ma cheme pentru a lua micul dejun. Mi-as dori sa mai traiesc acele momente, dar acest lucru, acum, este imposibil.
Multi dintre noi consideram ca un lucru normal sa avem hrana pe masa, sanatate si o familie, si uitam de oamenii din Africa, oameni care mor de foame, uitam de copiii care îsi pierd parintii si de parintii care îsi pierd copiii, uitam de privilegiul de a fi român si de a trai într-o tara unde avem libertate religioasa, uitam, încet dar sigur, de toate aceste binecuvântari si le numim scurt si sec « niste lucruri normale ».
Daca nu esti la capatâiul mamei tale, daca ai o bucata de pâine, daca nu esti handicapat si daca traiesti sau nu traiesti în România, nu este meritul tau, ci este binecuvântarea Tatalui ceresc. Da, ai citit bine: sunt binecuvântari aceste lucruri si este bine sa nu le mai vezi ca ceva normal. Aceste lucruri noi toti nu le meritam.
Gândeste-te! Cu ce suntem noi mai buni decât oamenii din lumea a treia? Cu ce esti tu sau eu mai bun decât cel ce sufera de cancer, sau decât cel ce nu are ce sa manânce sau unde sa îsi plece capul ? Cu ce oare ?
Ar trebui sa vedem ca toate lucrurile pe care le avem sunt binecuvântarile lui Dumnezeu pentru noi si nu este ceva normal si firesc sa le avem sau sa le meritam.
E trist ca trebuie sa ajungem sa « dam cu capul » pentru a vedea ca, daca suntem sau avem ceva, nu este meritul nostru, ci meritul lui Dumnezeu si este si mai trist ca pretuim lucrurile doar atunci când nu le mai avem?
Florin Lupean
Foto – http://www.mymurgi.com
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
