Sărutări pe frunte – de Nicolae Geantă

Un rege și-a vizitat ostașii pe front. După ce i-a încurajat și îmbărbătat, a dat mâna cu fiecare. Apoi, a rugat generalul să-l ducă și la infirmerie. Sfârtecați, fără mâini, fără picioare, plin de puroi ori de sânge, secerații de gloanțe abia se mișcau în paturi. A trecut pe la fiecare bolnav în parte, i-a întins mâna și l-a felicitat. Când finalizat îmbărbătările, Regele s-a-ntors spre general: „Mai e cineva pe care nu l-am felicitat?”. „Mai este unul, într-o rezervă. E paralizat, mut, orb și surd. Cu el nu puteți da mâna!”. Regele a mers la patul soldatului inconștient, i-a luat cearșaful de pe față și l-a sărutat pe frunte!

În fiecare zi, încă de dimineață, Hristos vine să-și viziteze soldații. Le întinde mâna, îi îmbărbătează, le spune cuvinte frumoase. Șterge lacrima orfanului care strigă după pâine. Sărută ochii bătrânilor care s-au lungit de singurătate. Mângâie obrazul micuțului ce e batjocorit în școală de colegi pentru păcatul că e creștin. „Sectar”. Pansează rana celui ce nu mai poate de durere. Întinde mâna soției părăsite, abuzate, celei cu ochii vineți. Dar și a soțului rămas ca Osea, singur cu copii, căci ea, din dragoste pentru lume și-a luat bilet fără întoarcere!

După ce îi salută pe toți mai face ceva: sărută pe frunte toți păcătoșii!

Ce rege se mai apleacă să sărute un vagabond, o adulterină, un risipitor al bisericii? Ce dumnezeu mai iubește rătăciții? Care dintre ei mai îmbrățișează, mai sărută un Iuda?

Nu întoarceți spatele Regelui. E plecat chiar acum în vizită. Eu i-am întins deja amândoi obrajii…