Ramona Străteanu-Bujdei a plecat la Domnul mult prea de vreme
“M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venire Lui.” (2 Tim. 4:7,8).
Ramona, o tanara iubita de Domnul si mezina familiei Bujdei, pe care am avut ocazia sa o cunoastem prin fetele noastre, a plecat la Domnul dupa o suferinta grea. Pe Ramona am vazut-o vesnic cu un zambet umil pe fata, nelipsita de la adunare, un model pentru cei din jur si o tanara linistita si iubitoare de Dumnezeu. Dorim sincere condoleante si cerem lui Dumnezeu ca sa mangaie pe sotul ei, parintii, fratii si surorile ei, rudeniile si prietenii.
Ramona Străteanu Bujdei 12.01.1981 – 01.02.2014
Cu inimile frante de durere anuntam trecerea in vesnicie a celei ce a fost Ramona Strateanu (nascuta Bujdei), prea iubita sotie, fiica, sora, cumnata si matusa, dupa o grea suferinta fiind rapusa de boala necrutatoare la o varsta mult prea frageda.
Ramona s-a nascut in Timisoara, in casa sotilor Gheorghe si Margareta Bujdei, in prima zi a lunii Decembrie 1981, fiind mezina familiei.
In vara anului 1987 a sosit in Statele Unite alaturi de familia sa, stabilindu-se toti in Chicago unde s-au alaturat membrilor Bisericii Betania. In vara anului 2000 a facut legamantul de credinta marturisindu-L pe Hristos ca Domn si Mantuitor personal in apa botezului. Viata de credinta si trairea i-au fost un model pentru toti tinerii, dovedind dragostea ei pentru Dumnezeu in fiecare zi. A iubit cantarea de lauda si inchinarea, astfel ca a ales sa slujeasca in corul bisericii Betania.
Pe plan social s-a remarcat ca o tanara harnica si sarguitoare. Dupa ce a absolvit liceul si-a continuat studiile de invatamant superior la Universitatea DePaul din Chicago, pe care a absolvit-o in anul 2005.
In vara anului 2010, pe cand era alaturi de tinerii Bisericii Betania intr-o tabara crestina la care au participat si numerosi tineri din Biserica Betel din zona Detroit, l-a cunoscut pe Marius (Marian) Strateanu, un tanar activ ce era implicat in lucrarea cu tineteretul bisericii, care la randul sau canta in corul acesteia precum si in grupul barbatesc. Dumnezeu i-a binecuvantat pe Ramona si Marius cu o prietenie sincera legandu-le inimile unuia pentru celalalt. Cu toate ca in luna Mai a anului urmator medicii i-au intristat inima Ramonei si inimile tuturor celor dragi, prin vestea dura a unui diagnostic de cancer, Ramona a ales sa se increada in Dumnezeu mai mult ca oricand. Spre sfarsitul aceluiasi an a acceptat cererea in casatorie a lui Marius si in primavara urmatoare, mai precis in ziua de 23 Martie 2012, Ramona si Marius au ingenunchiat in fata altarului si a lui Dumnezeu primind binecuvantarea in casatorie.
Ceea ce a urmat a fost o sincera poveste de dragoste ce poate fi invidiata de multi, insa pentru Ramona si Marius au fost cele mai graitoare dovezi ale dragostei lor nu doar a unuia pentru celalalt ci si a lor pentru Dumnezeu. Ramonei i-a placut sa calatoreasca impreuna cu cei dragi si sa petreaca timp alaturi de ei, iar sotul si familia ei i-au facilitat implinirea fiecarei dorinte.
Cancerul insa ca un dusman nemilos i-a zdrobit trupul si in final i l-a rapus in dimineata celei de-a doua zi a acestui an. Boala nu a invins-o pe Ramona nici macar pentru o secunda. Bucuria ei si increderea in Rascumparatorul i-a fost tot mai adanca si mai sincera. Cantarea de lauda nu i-a lipsit de pe buze nici atunci cand durerea o apasa tot mai greu, fara a carti sau a se plange ci aducand slava lui Dumnezeu, fiind un adevarat model de credinta pentru toti tinerii.
In final, in dorinta ei de a avea vindecare deplina in momente foarte grele de suferinta crunta, Dumnezeu a raspuns rugaciunilor sale, ale familiei, prietenilor si ale miilor de credinciosi ce i s-au alaturat, intr-un cu totul alt fel decat si-a dorit ea si familia ei, imbracandu-i sufletul in slava cereasca si chemand-o acasa pentru a canta impreuna cu ingerii in bucuria deplina si desavarsita a celor rascumparati. Planul Sau cu privire la sufletul ei a fost altul decat cel dorit de toti cei ce au iubit-o nespus, oferindu-i ceea ce este tinta fiecarui credincios – viata vesnica lipsita de lacrimi si durere alaturi de Creatorul si Mantuitorul nostru, rasplatindu-i increderea neclintita in EL.
O prietena apropiata a scris aceste cuvinte la scurt timp dupa trecerea din viata pamanteasca a Ramonei: “Am asteptat un miracol… s-o vedem pe Ramona vindecata, dar pentru mine Ramona a fost un miracol… prin credinta ei statornica… prin atitudinea ei cand boala i-a sfasiat trupul, cand durerea era mult prea greu de suportat…Acum e ACASA… unde nu mai sunt lacrimi si dureri… ”Fie ca traim, fie ca murim… Noi suntem ai Domnului.”
Cu toate ca mintile noastre nu pot pricepe pe de-a-ntregul planul lui Dumnezeu in aceste momente si inimile noastre sunt frante de durerea despartirii, suntem convinsi ca ne vom revedea curand cu prea iubita Ramona in splendoarea cerului si ne vom bucura din nou impreuna. Pana atunci ne rugam ca Domnul sa intareasca fiecare inima zdrobita, sa mangaie fiecare suflet intristat si sa stearga fiecare lacrima, sa lase ca Duhul Sau cel Sfant sa fie Mangaietorul nostru al tuturor si sa ne pregateasca pentru clipa revederii.
“M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii pe care mi-o va da Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venire Lui.” (2 Tim. 4:7,8).
Ramona a fost asteptata la intrarea in gloria eterna a lui Dumnezeu de fratele ei mai mare pe care nu l-a cunoscut in viata pamanteasca, Adrian Bujdei, care a trecut in vesnicie tot in luna Ianuarie, in anul 1968, la varsta de 9 ani.
Aici printre noi au ramas sfasiati de durerea despartirii:
– sotul Marian (Marius) Strateanu,
– parintii Gheorghe si Margareta;
– fratele George cu sotia Rodica si copiii Adeline, Alex si Anthony;
– fratele Stefan cu sotia Alina si copiii Sarah, Mathew si Elida;
– sora Elisabeta cu sotul Dan Sima si copiii Arthur & Daniel;
– fratele Adrian cu sotia Persida si fiica Anna;
– fratele Beniamin cu sotia Gabriela si copiii Logan & Mason;
– fratele Dorin cu sotia Talida si copiii Caitlin, Gavin, Landon & Artemisa;
– fratele Roman cu sotia Jaqueline si fiul Elijah;
Sursa http://www.romaniantribune.net
Serviciile funerare in memoria celei ce a fost
Ramona Strateanu-Bujdei
Cei ce au cunoscut-o pe Ramona sau familia ei mare si doresc sa fie alaturi de cei indoliati in aceste grele momente ale despartirii, pot fi o mangaiere si imbarbatare participand la Serviciile Religioase de Priveghi si Inmormantare care vor avea loc dupa cum urmeaza:
Serviciul de Priveghi:
Duminica 5 Ianuarie 2014 – 6 pm
Biserica Betania
7301 N. Caldwell Avenue, Niles, IL 60714
Serviciul Religios de ramas bun:
Luni 6 Ianuarie 2014 – 11am
Biserica Betania
7301 N. Caldwell Avenue, Niles, IL 60714
Serviciul de Inmormantare:
Luni 6 Ianuarie 2014 – 1:30 pm
Capela Ridgewood Memorial Park
9900 N Milwaukee Ave, Des Plaines, IL 60016
LIVE VIDEO Priveghi si Inmormantare
Ramona Străteanu Bujdei 1981 – 2014
Programul de DUMINICA Serviciul de Priveghi
Filmarea incepe cu 1/2 ora inainte de program.
Fa click pe poza sa vizionezi Serviciul de Priveghi 5/1/2013
Urmareste programul LIVE / IN DIRECT aici
LUNI orele 11:00 Chicago (19:00 Romania)
Fa click pe poza sa intri la pagina LIVE In direct la Serviciul de Inmormantare
sursa: rodiagnusdei.wordpress.com


