4 motive pentru care „divorțul” de Biserică ia amploare
În condițiile secularizării insistente a societății, tot mai mulți oameni nu mai doresc să frecventeze biserica. Aceasta se întâmplă inclusiv în SUA, considerată până nu demult ca fiind profund religioasă. Și în România fenomenul este vizibil, în condițiile în care datele statistice indică o scădere a încrederii față de Biserică. Cercetătorii interesați de trend-ul descendent al creștinismului au identificat posibile cauze care generează fenomenul.
După ani de cercetare și nenumărate interviuri, Thom Schultz (scriitor, fondator al Group Publishing și creator al unui site care se doreşte a fi provocator pentru status-quo-ul bisericii) a sintetizat în cele din urmă rezultatele cercetării. Astfel, Schultz a ajuns la 4 motive pentru care tot mai mulți creștini evită de a mai avea contact cu biserica.
1. „Mă simt judecat”. Gabe Lyons și David Kinnaman confirmă în urma unei cercetări faptul că „oamenii bisericii au tendința de a judeca. Conform studiilor lor, 87% dintre americani îi percep pe creștini ca având înclinația de a emite judecăți la adresa altora. Fie că este vorba de comportamentul enoriașilor, de aspectul exterior, hainele purtate, alegerea prietenilor sau stilul de viață, biserica și-a creat reputația negativă de a fi critică, dezaprobatoare, condamnând și acționând în calitate de judecător al diferențelor existente dintre indivizi.
2. „Nu vreau să particip la prelegeri „. Mai mult decât oricând, oamenii de astăzi doresc să participe la discuții și nu la monologuri. De aceea ei resimt ca inconfortabilă ideea de a petrece un anumit timp într-o sală și de a asculta un predicator care monopolizează timpul. Astăzi oamenii doresc să pună întrebări, să dialogheze și să-și împărtășească gândurile.
3. „Oamenii bisericii sunt nişte ipocriți”. Aceasta nu este o remarcă ce aparține unei minorități, spune Schultz. Un procent uriaș de 85% au făcut această afirmație. Această percepție atât de negativă nu este determinată doar de comportamentul nepotrivit al celor care au un rol activ în viața bisericii. Ce deranjează cel mai mult este faptul că liderii bisericii acționează ca și cum ar avea toate răspunsurile. Ideea biblică de „a învăța pe alții” creează impresia că liderul bisericii este interesat cu prioritate în a indica altora ce să facă.
4. „Dumnezeul bisericii este irelevant pentru viața mea. Dar aș vrea să știu că există un Dumnezeu și că Îi pasă de mine .” O cercetare Barna Group sugerează că 44% dintre oamenii care merg la biserică în fiecare săptămână pretind că au experimentat în mod regulat prezența lui Dumnezeu. Însă, ei nu insistă în identificarea unor elemente de teologie profundă, ci tânjesc după ceva mult mai simplu. Ei doresc să se asigure că Dumnezeu este real , că este mai mult decât o figură istorică și este activ în viețile oamenilor din jurul lor.
Schultz este convins că aceste patru motive sunt, pe cât de incomode, pe atât de reale. El consideră că indiferent dacă ne place sau nu, aceasta este ceea ce majoritatea oamenilor crede despre biserica de astăzi. Tu ce crezi? Spune-ne părerea ta folosind opţiunea de comentarii.
sursa: www.semneletimpului.ro


pace.cat ma priveste pe mine nu e rau sa mergem la biserica.si daca mergem doar cu gandul ca ne judeca alti sau ca se uita cum suntem imbracati(si aici fac o paranteza;e foarte frumos si placut Domnului ca atat in biserica cat si in afara biserici sa fim imbracati cuvincios)e foarte rau.la biserica cand mergem trebue sa lasam orice griji probleme si sa mergem cu gandul si cu bucuria in inima de a ne intalni cu Domnul Isus si de ai simti prezenta.acum daca noi mergem la biserica si nu il simtim prezenta Domnului nu e vina nimanui ci total vina noastra.inseamna ca nu am mers sincer inaintea Domnului si nu neam deschis inima in totalitate pentru El.vreau sa spun ca Domnul inca mai lucreaza si in zilele noastre.eu din experienta mea spun.cand mam dus inaintea Domnului sincera si iam spus tot ce am avut de spus am simtit usurare eliberare si vindecare.chiar si pt una din fetitele mele mam rugat si Domnul sa atins de ea si a vindecato.indemn pe toti sa nu ne lasam purtati de valurile acestei lumi….Domnul sa va binecuvinteze…amin
Situatia este in mod sigur grava,iar noi ca si imputerniciti ai lui Hristos trebuie sa luam masuri. Domnul sa ne ajute sa schimbam acest lucru.
E adevarat,asa-i ca oamenii s-au cam prins ca unele doctrine sunt false si ii manipulau cu indoctrinarea crestinilor fara drept de replica si dialog.Cand vine un popa sau un pastor si iti predica diferit de Biblie iti dai seama ca ceva nu e in ordine si e normal sa parasesti acea biserica daca nu ti se da explicatii clare cu fapte concrete.Dumnezeu ii desteapta pe oameni !
Cand veti vedea bisericile goale inseamna ca oamenii au citit Biblia si au vazut ca cea ce se vorbeste si face in biserici este contra Cuvantului Lui Dumnezeu si oamenii nu se pot apara inaintea teologilor cu scoala lor doctrinara si cu puterea statului si a politici si vad ca invatatura lor nu e Biblica.Biblia e cartea cu putere care va inchide bisericile si va desfinta toate doctrinele infintate de oameni si nu de Dumnezeu.Oricum Biserica nu te mantuie ci doar ne aduna ca sa ne manipuleaze dupa reguli impuse de ei si vor ca sa ne desparta de legatura frateasca care trebuie sa existe intre toate bisericiile acestei lumi .Fiecare om cand gaseste o usa de cuvant mai puternica si mai aproape de adevar renunta la vechea doctrina si se uneste cu cei ce cred si practica Biblia iar nu traditile,obiceiurile si doctrinele false.Adevarul intotdeauna va birui si va iesi la suprafata ,indiferent la ce si cine trebuie sa renuntam.Dumnezeu isi scoate oameni afara din biserici ca in( Apocalipsa 18:4)
Isus a zis :Eu sunt Calea,Adevarul si Viata.Amin!
Asa ca ….restul de doctrine ,traditii si obiceiuri de rutina sunt minciuni omenesti ,faurite sa manipuleze anumiti oameni.Orice om se satura de aceleasi cuvinte rostite Duminica de Dumnica si aceleasi rugaciuni si ritualuri.Toti oamenii chemati de Dumnezeu vor ceva nou si descoperiri Dumnezeiesti in biserici cu martrii si dreptul la dialog si confruntare cu Biblia.
Dumnezeu stie ce face si stie unde sa inchida usi false,ca sa deschida Usa Lui in Adevar ca sa intram pe ea.
Doamne ajuta-ne!