Viaţă fără voia ei. Partea VIII

 Intrând pe uşa de la apartamentul ei rămase înrămurită de dezordinea şi atmosfera mohorâtă. Cum putuse să trăiască într-un asemenea loc? Nu era de mirare că se luptase cu depresia atâţia ani. Peretele din camera ei era plin de postere cu trupe rock şi oglinda nu mai fusese ştearsă de multă vreme. Câteva gunoaie erau aruncate sub pat şi pagini rupte din cărţi îi serviseră adesea ca şi şerveţele. O durere îi trecuse rapid prin inimă, străpungându-i fericirea de mai dinainte. Nu vei putea niciodată să reuşeşti să faci ceva în viaţă, acceptă asta. O voce întunecată îi întristă inima şi simţise cum toată fericirea i se scurge din trup. Răsuflase adânc şi se aşeză pe canapea. „Cum de am crezut că pot face ceva cu viaţa mea?”, se mustră ea. Privi încă o dată în jurul ei şi apartementul i se păru atât de trist. Un gând îi răsări în minte. Zâmbi. Poate că dacă ar face câteva renovări locuinţa ei ar arăta mai veselă. Se îmbrăcase lejer şi se puse imediat pe treabă. Prima oară smulse posterele de pe pereţi, deşi simţea că odată cu ele smulge rădăcini înfipte în inima ei. Îi veni chiar şi să plângă, dar se obţinuse. Curăţase baia, camera ei şi bucătăria. Cu salonul avea alte planuri. Pe canapeaua pătată puse o pătură colorată şi pe măsuţă aşezase nişte flori luate de pe drum. Acum totul arăta mult mai bine. Simţi cum o pace îi înveseleşte inima şi ştia că făcuse un lucru bun. Ce mult ar avea nevoie de o Biblie! Dacă Becca s-ar fi gândit la asta..

O bătaie în uşă o trezi din reverie.Nick şi Becca se aflau în faţa uşii de la apartamentul ei, aşteptând ca Elisabeth să le deschidă. Când îi văzu, Elisabeth începu să râdă. Deci Dumnezeu o ascultase. Nu putea să creadă cât de repede o făcuse. Ce fel de Dumnezeu e Acesta?
-Bună Betty!, o îmbrăţişă cu gura până la urechi Becca.
-Ce faci tu?, o întrebă Nick, înmându-i o plasă.
Elisabeth le făcu semn să intre, nemaiputând de bucurie. I se părea ciudat să se bucure aşa de tare pentru nişte oameni care o vizitau. Stranii sentimente o mai treceau acum.
-Eu am făcut nişte schimbări în casa mea, le răspunse ea zâmbind, cred că era nevoie de asta. Mă simt mult mai bine acum. Să vă fac câte o cafea fiecăruia.
Nick şi Becca se aşezară pe canapeaua ce mirosea a parfum şi îşi zâmbiră unul altuia. După ce plecase Elisabeth de la ei, amândurora le venise în gând ideea de a o vizita şi de a-i aduce o Biblie. Îşi dădură seama că Dumnezeu lucrase astfel în inima lor şi astfel făcut planul, se îndreptară spre apartamentul ei.
-Chiar că arată mult mai bine aşa, îi răspunse entuziasmată Becca privind în jur, am să-ţi aduc mâine nişte perdele şi câteva obiecte ca să ţi le pui pe mobilă. Ai putea veni într-o seară să dormi la noi.
Nick înghiţi în gol şi deveni serios când auzi ultima propoziţie şi Elisabeth tăcuse. Becca îşi dădu seama că între cei doi se stabilise o legătură specială şi nu mai zise nimic nici ea.
-Vrea cineva lapte la cafea?, întrebă după o scurtă pauză Elisabeth.
-Eu aş dori., îi răspunse Nick privind-o.-Arăţi schimbată!, îi spuse Becca bucuroasă lui Elisabeth după ce se aşezase şi ea pe un scaun.
-Da, chiar sunt., le răspunse ea radiind. Cred că L-am acceptat pe Isus în inima mea.
Când pronunţa numele „Isus” se simţea ruşinată de parcă vorbea de cineva foarte special.
-Cum s-a întâmplat asta?, o întrebă Nick.
-Nici nu-mi pot da seama. Parcă am simţit că nu mai pot continua dacă nu fac ceva pentru mine. Am crescut într-o familie săracă şi nu am fost niciodată fericită. Oamenii m-au tratat întotdeauna ca pe o paria a societăţii şi sentimentul că nu sunt iubită m-a făcut să devin singuratică. Mi-a distrus viaţa lipsa dragostei!, ochii i se umplură de lacrimi şi se forţă să nu le verse. Becca o prinse de mână, iar Nick o privi grav. O înţelegea.
-Apoi, continuă ea, l-am cunoscut pe Timothy, şi îl privi pe Nick, iar el m-a iubit. Nu cu o dragoste ieftină după cum aud şi văd zilnic, ci cu o dragoste unică. El mi-a vorbit despre Isus, mi-a povestit întâmplări din Biblie, dar mie chestia cu religia şi Dumnezeu mi se părea depăşită şi groaznică. Îl vedeam pe Dumnezeu ca pe un duh rău. Nu pot să-mi dau seama cum am putut crede asta despre El! Dumnezeu e dragoste.
Cei doi o priviră pe Elisabeth cu înţelegere şi Becca o ţinea strâns de mână pe fata de lângă ea, zâmbindu-i şi aprobând-o cu capul. Nick o privea grav şi se gândea la vechea lui viaţă. Fata aceasta îi răscolea inima şi îi aducea aminte de Timothy. Adeseori fratele său îi povestise de ea, dar lui nu-i păsase. După ce a plecat de acasă a şi uitat de „Elisabeth a lui Timmy”, după cum o cunoştea familia lor. Dar acum totul se întoarse înapoi. Şi el se simţea responsabil de sufletul ei. Inima începu să-i bată mai tare. Cine era el? Încă nu ştia cu totul.

-Şi zici că vei dormi într-o seară la noi? Oh, am avea atâtea să povestim din Biblie!, reluă iar Becca.
Elisabeth îşi strânse buzele şi privi spre Nick. Oare ce părere avea el despre asta? Simţea că se uită la cicatricea de pe faţa ei. Era atât de urâtă cu ea. Şi ochii îi avea căprui. De ar fi fost albaştri sau verzi.
Frumuseţea autentică este cea interioară, Betty.
Ah, susurul acela blând îl auzea tremurând în inima ei. Îi strânse şi mai tare mâinile Beccăi, ce o privea încordată.
-Vin astăzi., răspunse într-un final ea privind spre tavan.
Toţi trei începură să râdă. Râsul lor răsună ca un ecou în camerele apartamentului ei. Să fi fost acela râsul lui Isus? Probabil.

Sfârşitul părţii a opta.