EDITORIALE

O poveste de dragoste începe cu Dumnezeu

 De fiecare dată când citesc sau aud pe cineva vorbind despre felul în care ar dori să fie povestea sa de dragoste, zâmbesc. Cu toţii ne dorim să avem parte de cea mai frumoasă poveste de dragoste, dar câţi dintre noi suntem dispuşi să şi luptăm pentru asta? Nu prea mulţi.
Adevărul este că depinde de tine. Dacă îţi doreşti ceva frumos, dacă vrei ca Dumnezeu să fie Autorul poveştii tale, atunci trebuie să fii dispus să suferi pentru asta. Trebuie să te pregăteşti pentru o persoană pe care nici măcar nu o cunoşti şi trebuie ca tot ceea ce ai să fie pus în mâinile Sale. Niciodată nu au fost mai multe inimi frânte şi relaţii eşuate ca în zilele noastre. De ce? Pentru că ne grăbim. Ne grăbim să ne îndrăgostim, ne grăbim să avem pe cineva căruia să-i spunem “iubi” şi pe care să-l sărutăm, deşi nu ne simţim pregătiţi pentru asta.

În loc să-i dăm viitorului nostru partnerer de viaţă o inimă întreagă, îi oferim una din care lipsesc părţi deoarece a fost spartă în ţăndări de multe ori şi unele piese nu s-au mai putut găsi. Felul în care trăim acum ca şi persoane singure ne va influenţa viaţa de căsnicie. De aceea, trebuie să aşteptăm cu credincioşie acea persoană pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. Te-ai simţi mândru dacă el/ea te-ar putea urmări cum îţi trăieşti viaţa? Crezi că ar zâmbi dacă te-ar vedea sărutând pe altcineva? Ori ar plânge? Aceste întrebări trebuie puse uneori pentru a-ţi putea analiza inima şi viaţa. Dacă am avea mai multă încredere în Dumnezeu şi L-am crede pe cuvânt, atunci vieţile noastre ar fi trăite în puritate şi inimile ne-ar fi întregi. O poveste de dragoste scrisă de El începe în momentul în care-I încredinţezi Lui stiloul, începe din momentul în care începi să te îndrăgosteşti de cineva necunoscut. Începe când verşi primele lacrimi de dorul acelui om şi când îi scrii prima scrisoare, deşi habar n-ai cum îl/o cheamă!

Povestea de dragoste adevărată începe cu Dumnezeu. Anii singurătăţii sunt nişte ani minunaţi pe care îi poţi petrece în prezenţa Sa aşa cum nu o vei mai face vreodată! Iar dacă crezi că nu vei fi niciodată fericit decât atunci când te vei căsători, atunci nu vei fi fericit nici după ce vei avea verigheta pe deget. Deoarece totul se învârte în jurul lui Dumnezeu. Nu în jurul unei căsnicii.
Întreabă-ţi inima dacă e curată. Iar dacă nu e, curăţeşte-o prin foc. Renunţă la oricine care te îndepărtează de Dumnezeu şi de viitorul tău partener de viaţă. Chiar dacă e dureros, fă asta. Peste ani vei privi în urmă şi nu vei regreta că ai aşteptat. Îţi vei privi în ochi preaiubitul/preaiubita şi îi vei spune: S-a meritat să te aştept. Atunci când începi să iubeşti nu regreţi nimic pentru că vezi bucuria care ţi-e pusă înainte şi ştii că întristarea face parte din iubire. Dragostea este îndelung răbdătoare. Prin modul în care-ţi trăieşti viaţa ca şi persoană singură pregăteşti cadrul pentru propria-ţi poveste de dragoste.

Imagine de pinterest

Scris de Milena Cismașiu – sursa:  intrebarileinimii.blogspot.ro

--

anigif-400x110

Banner sbro.ro /

--

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: