Pianist orb: „Dumnezeu este vederea mea” (video)
Pianistul şi tenorul Carlos Ibay (33 de ani) nu s-a născut orb, dar a rămas fără vedere din cauza excesului de oxigen din incubatorul în care a stat trei luni după ce s-a născut. Experienţa nu l-a făcut un om posac, ci un iubitor de muzică, care Îl laudă pe Dumnezeu cu fiecare ocazie.
Dragostea lui pentru pian a început din copilărie, când a reuşit să redea perfect şi chiar din prima încercare o melodie pe care o auzea frecvent, la una dintre jucăriile sale preferate, un trenuleţ. Atunci părinţii săi i-au cumpărat un pian, la care a început să înveţe să cânte singur, încă de la vârsta de trei ani.
La vârsta de 11 ani, Ibay cânta ocazional la orga din biserica catolică pe care o frecventa împreună cu mama sa, astfel că în ultimii ani credincioşii de la biserica St. Michael, din Annandale, Virginia, nu-şi pot imagina slujba fără acompaniamentul lui Carlos.
Pasiunea şi bucuria cu care cântă au determinat nu doar o dată pe credincioşi să îi împărtăşească, plângând, că muzica pe care o cântă i-a impresionat profund. „Bunătatea lui Dumnezeu pare să fie reflectată în muzica mea şi aceasta le atinge inima. Dumnezeu este vederea mea”, afirmă cu credinţă Carlos.
sursa: www.semneletimpului.ro