Viața nu e un joc

În timp ce unii ajung în programele de reabilitare, închisori sau spitale din cauza dependențelor ce le conduc viaţa, există un tip de dependenţi ce mișună liberi pe străzi. Trecem pe lângă ei fără să știm de secretele lor. De ei se preocupă societatea cel mai puţin. Printre aceștia sunt și dependenţii de jocuri de calculator, diferiţi unii de ceilalţi în fucție de jocurile pe care le preferă fiecare. Asemănarea dintre ei este pasiunea cu care se implică în jocurile pe care le joacă.

Dependenţa de jocurile video este la fel de nocivă precum jocurile de noroc, alcoolul sau drogurile.

Mărturia unui “supraviețuitor”

Un tânăr (21 de ani) povesteşte o etapă a vieţii sale prin care a trecut cu multe nopţi nedormite, mulţi litri de energizant, dar şi cu un mare regret. La cererea sa, îi vom proteja identitatea și îl vom numi Auron, ca pe personajul jocului favorit.

“Primul calculator pe care l-am avut în casă era unul primit de mama de la serviciu. Cum ea nu se pricepea să instaleze pe el nimic, m-am pus eu pe treabă şi i-am instalat nişte programe de care avea ea nevoie ca să poată lucra de acasă. După nici trei zile de când îl adusese în casă, venise weekend-ul. Atunci am profi tat că ea era la cumpărături şi am intrat pe net să mă joc ceva.

Găsisem un joc de strategie online, pe care puteam să îl joc dacă îmi făceam cont pe site. Mi-a plăcut mult, mai ales că nu trebuia să instalez în calculator nimic, deci nici mama nu ştia ce făceam cât era plecată. Dacă era nevoie, ştergeam istoricul paginilor accesate în lipsa ei. Mi-a plăcut jocul mai ales că aveam un bonus din partea lor: cu cât invitam mai mulţi prieteni să intre în joc, cu atât mai multe bonusuri primeam în dezvoltarea orăşelului, a resurselor şi a armatei pe care le aveam.

Am prins gustul jocului destul de repede, iar microbul nu mai putea fi scos din mine. Din disperarea de a acumula cât mai multe resurse într-un timp cât mai scurt, am creat zeci de conturi unice pe care să le introduc în joc. Pentru a putea fi treaz cât stăteam în faţa calculatorului, mă încărcam cu câteva doze de energizant şi Cola şi mâncam numai în pauzele în care mă duceam la baie ca să nu pierd timpul preţios. Ajunsesem atât de setat pe joc, că îmi făcusem programul în funcţie de timpul virtual din joc. Când era “noapte” la ei, eu mă culcam, când era “ziuă”, eram treaz ca să îmi pun cetăţenii la treabă şi pregăteam armatele de război. Asta se întâmpla la fiecare şase ore. Când mama avea ceva de lucrat la calculator, eu mergeam la internet-café.

Noaptea, când toată familia dormea, eu eram treaz ca să îmi cresc rating-ul. Cu jumătate de oră înainte să se trezească toţi, mă băgam în pat şi reuşeam să prind vreo două ore de somn neîntrerupt. La școală ajungeam întotdeauna la a doua oră, eram rupt de oboseală şi cu un energizant în stomac, băut în fuga după autobuz. Mi-am dereglat orele de somn, orele de masă, nu mai dădeam randament la şcoală şi notele erau în cădere liberă. După un an le-am cerut părinţilor un calculator, cu pretextul că trebuia să învăţ ca să iau măcar nişte note de trecere, să nu pic clasa. Ei n-aveau habar de ce eram atât de schimbat. Credeau că era din cauza adolescenței şi că eram în căutarea propriei identităţi. De ar fi ştiut ei motivul pentru care ajunsesem aşa, ar fi făcut ceva ca să mă salveze.

După zece luni simţeam că am făcut tot ce se putea în acel joc şi voiam mai mult. Când mi-am primit calculatorul personal, m-am închis în cameră şi am trecut la alt nivel. Toată munca de aproape un an de zile nu mai avea nicio valoare pentru mine. Eram printre cei mai buni, nu mai aveam împotriva cui să concurez.

L-am abandonat şi mi-am cumpărat alte jocuri. Banii i-am strâns din alocaţie şi din buzunarele părinţilor. Căutam jocuri din ce în ce mai violente. “FIFA” şi “NFS” erau jocuri de copii mici în ochii mei. Am jucat toată seria “GTA”. De “Diablo” şi “CS”, mă plictisisem. Ca un dependent de droguri, căutam ceva ce nu mai întâlnisem, ceva ce era mai presus de tot ce îmi trecuse prin mână până atunci. “Manhunt” şi “MadWorld” erau noile mele provocări. După ce terminasem şi cu ele, simţeam că nu mai găsesc un rost vieţii mele. Pur şi simplu nu mai găseam plăcere în nimic. Părinţii şi-au dat seama la un moment dat că stau prea mult în faţa calculatorului și când au văzut ce făceam, mi-au dat o bătaie soră cu moartea. Mi-au aruncat pe geam CD-urile de pe biroul meu, la fel şi monitorul şi tastatura pe care le cumpărasem special pentru noile jocuri. Însă nici această experienţă, de pe urma căreia m-am ales cu o coastă ruptă şi cu nasul spart, nu m-au călit.

Au trecut câteva zile timp în care m-am uitat numai la TV şi am început ușor-ușor să mă forţez să mă culc la ore rezonabile. Mă culcam la miezul nopţii şi mă trezeam a doua zi la prânz. După câteva luni începusem să frecventez școala de la prima la ultima oră şi notele începuseră să mai crească. A trebuit să repet clasa şi asta mi-a fost învăţătură de minte.

Să ştiţi că nu am fost şi nici nu sunt violent. Când joci un joc violent e ca şi cum ţi-ai mări doza de heroină: te descarci prin acţiunea de pe ecran. Când e gata, cauţi ceva mai mult.Regretul meu e că familia s-a concentrat prea mult pe situaţia fi nanciară şi mai puţin pe mine, că n-aş fi ajuns aici dacă nu aş fi fost neglijat de părinţi. Astăzi lucrez într-un atelier auto, nu am reuşit să iau BAC-ul, dar m-am integrat într-un grup de tineri care mă acceptă aşa cum sunt. Îmi pare rău că am ajuns doar până aici. În următorii ani vreau să merg în şcoli să fac o campanie de prevenire în rândul tinerilor, legată de jocurile pe calculator. Poate voi fi un exemplu pe care ei să nu îl uite.”

Acesta este numai un exemplu de tânăr ce a fost absorbit în lumea jocurilor de calculator. Problema este la nivel global, după cum reiese din studii de specialitate. Totuși, Dr. Henry Jenkins de la Massa-chusetts Institute of Technology susține că există o rată scăzută a criminalităţii juvenile ce coincide cu popularitatea jocurilor, cum ar fi “Death Race”, “Mortal Combat”, “Doom” şi “Grand Th eft Auto”. El susţine că jucătorii adolescenţi sunt capabili să părăsească efectele emoţionale ale jocului atunci când jocul este gata. Există însă şi cazuri de adolescenți care comit infracțiuni după ce petrec mult timp jucând jocuri video. Au fost îndelung dezbătute cazurile în care câţiva tineri cu probleme comportamentale au deschis focul în şcolile unde învăţau. Unii specialişti susţin că jocurile creează în mintea tinerilor lumi imaginare, iar ei nu mai pot deosebi realitatea de fantezie.

Studiile făcute asupra comportamentului copiilor şi al tinerilor pasionaţi de jocuri violente arată că jocurile pot afecta, dar şi ajuta problemele de atenţie ale celor care le joacă. Ele dezvoltă îmbunătăţirea capacităţii de concentrare pe perioade scurte, dar sunt dăunătoare pe termen lung.

Alte efecte negative ale jocurilor asupra sănătăţii sunt obezitatea, tulburările musculare şi alte probleme osoase sau ale posturii. Ele scad inteligența emoţională, sporesc depresia şi cresc nivelul de anxietate.

Soluții?

În celebrul program de televiziune, “Intervention”, sunt prezentate multe cazuri de dependenţe. Oamenii sunt supuşi unui tratament specializat pentru a scăpa de dependenţele care au ajuns să le controleze vieţile. Familiile lor au apelat la specialiști în speranţa unei rezolvări. În cele 192 de episoade filmate până în anul 2013, specialiştii s-au întâlnit şi cu dependenţi de jocuri de calculator. Un caz este cel al lui Peter, student la Medicină, ce aspiră la o carieră în domeniul medical. El trăieşte lumea jocurilor atât de intens, încât asociază personajele din viaţa reală cu cele din joc. Toată viaţa şi-o consumă în faţa calculatorului după o traumă pe care a avut-o în copilărie, când a fost abandonat de mama sa. Din nevoia de a evada într-o lume fantastică, a ales jocurile şi evită să confrunte realitatea. El se identifi că cu personajul căruia îi dă viaţă în joc şi pierde simţul realităţii. În urma ajutorului primit de specialişti, Peter a reuşit să se angajeze şi să ducă o viaţă normală.

Știați că…

• Companiile producătoare de jocuri sunt forţate să creeze extensii ale jocurilor deja existente deoarece fanii nu și-ar cumpăra jocuri noi. “The Sims” a încasat $3,7 mil. doar în ziua lansării. Aniversarea de 10 ani a existenţei jocului a adus încă $125 mil. în conturile companiei.

• “World of Warcraft” are 11.000.000 jucători, adică aproape cât toată populaţia Belgiei.

•  Opt studenţi au calculat banii pe care i-au investit fiecare din ei în jocurile pe care le deţineau: $13.600, aproape cât un Chevrolet Spark la prima mână, și ar fi rămas $600 pentru benzină.

• În anul 2008, industria jocurilor a depășit industria filmului cu $20 mld. la încasări.

• Din totalul pasionaţilor de jocuri, 42% sunt femei și 58% bărbaţi. 18% au vârsta sub 18 ani, 53% au vârsta cuprinsă între 18-49 ani și 29% au peste 50 de ani.

• În urmă cu câteva luni, un bărbat din China a murit de epuizare după ce s-a jucat non-stop pe calculator timp de trei zile, într-un internet-café din Beijing.

• Un tânăr din Coreea a murit după ce a jucat 50 de ore fără pauză “World of Warcraft”

• Tinerii americani petrec în medie 16,4 ore pe săptămână jucându-se pe calculator sau consolă.

a consemnat Leivi Anca Lenora

sursa: mediacbee.ro