Mic sfat despre fericire

Am citit că în ultimii 10 ani cărțile despre fericire au crescut de vreo sută de ori! Apar cca 5000 de titluri pe an! Asta indică goliciunea sufletelor ce locuiește în trupuri din ce în ce mai ferchezuite, mai stilate, mai vopsite…

Am întrebat  astăzi elevii mei: „cum pot găsi fericirea?”. „În bani, în diplome, în prietenie, în țoale, în frumusețe, în distracție, în interior, în sănătate, în bunuri”. Unii au spus că în suflet. Alții în servicii bine plătite. O fată ortodoxă a spus „când ai persoane dragi, înțelegere și sprijin”, iar o penticostală „când porți pretutindeni cu tine pe Hristos”.

Le-am spus tinerilor că în viață sunt două verbe auxiliare: „a fi” și „a avea”, „to be” și „to have”, „etre” și „avoir”. Primul verb se referă la suflet, celălalt la materie. Primul e altruism, celălalt egoism.

De ce vrem să avem patru mașini în loc de una? Din egoism. De ce vrem să avem casă cu 16 camere la o familie de 3-4 persoane? Din egoism. De ce se face divorț, de ce avort, hoţii sau crime? Dar jocuri politice, jurnalism aservit? Din egoism. Până și îmbrăcatul în public ori copiatul la teze tot egoism este.

I-am întrebat dacă ei cred că americanii sunt cei mai „happy”, dacă nemții și francezii sunt fericiţii întâi din lume. Nimeni nu i-a crezut. Le-am spus că cei mai fericiţi sunt venezuelenii, care până de curând au avut un preşedinte dictator. Şi că filipinezii surclasează USA, Franţa sau Canada la fericire, iar Bangladesh-ul trăieşte mai fericit ca Spania şi Italia, şi de trei ori peste România!

Ţara noastră e printre codaşi. Românii sunt fericiţi doar o cincime din populaţie. Nefericirea a crescut după ’90. De când România s-a occidentalizat. Adică de când a început să devină materialistă. „Viaţa din Occident, spunea pastorul Lucian Cristescu se bazează pe competiţie, e orientată spre valori materiale”. Aici valoarea unui om derivă din putere! Putere politică, putere de cumpărare, performanţe. Şi de curând like-uri pe Facebook! (Unii cred că dacă nu ai d’astea nu exişti!). „Viaţa din Orient e axată pe colectivism, pe relaţii de familie, pe colaborare”. Priviţi indienii, chinezii, niponii, coreenii. Valoarea lor derivă din relaţia cu ceilalţi. Ei nu-s nevoiţi să se adune la masa de Crăciun, de Paşti sau Thanksgiving (desigur nu au aceste sărbători, nu-s creştinii, dar au evenimentele lor) ca să fie cu familia. Pentru că mama, tata şi cei opt sau zece-doişpe copii sunt împreună tot timpul.

România e la graniţa dintre Est şi Vest, Orient şi Occident. Scăpaţi de orientalism ne-am occidentalizat prea cruzi. Am abandonat permanenţa tradiţiei, a identităţii româneşti (aici nu e vorba de tradiţii religioase), a simbiozei, a valorilor morale şi spirituale. Vrem să trăim americăneşte, să avem maşini nemţeşti, case englezeşti, şosele italiene. Am scăpat de sub control corupţii, băieţii deştepţi, gay-ii şi lesbienele (ba unii chiar le dau „apă la moară” pentru viciile lor), etnobotanicele, avorturile, divorţurile, curvia. Am lăsat standardele şcolii la limitele de jos (cum adică să intrii la liceu, la mate-info chiar cu media de unu şi ceva la matematică?), ignorăm sănătatea, normalitatea, bunul simţ. Şi mai presus de toate pe… Dumnezeu! E suficient să privim peisajul autohton de Paşti şi am înţeles totul.

Românii alerargă diperaţi după bani, după posesii. Vor să fie cineva. Să fie musai peste alţii. „Măcar cu o oaie mai mult”, declara domnul Becali. Şi tot alergând au scăpat printre degete fericirea. „Ar trebui să ne gândim nu doar să punem bani în buzunarele oamenilor ci să punem bucurie în inima lor”, ne sfătuia deunăzii The Sunday Times.

Încercaţi să emanaţi fericire! Fiţi altruişti! Fiţi darnici! Nu doar de Paşti! „Fericiţi sunt doar cei ce-au găsit un loc să slujească” spunea A. Schweitzer. Alergaţi după „a fi”. Altfel degeaba „aveţi”. Posesiunile materiale nu sunt proporţionale cu fericirea. Nu vă mai spun că nimeni nu va ajunge cu averile-n cer!

Hristos n-a avut nimic. Nici haină, nici pungă, nici unde să-şi pună capul. Dar ceea ce-a fost, ceea ce este, ceea ce va fi, nu-L poate egala nimeni! Ca El, cu El să trăiţi!

Scris de Nicolae Geanta –  nicolaegeanta.blogspot.ro