Biblia ori cheia de la maşină?

Astăzi doi băieţi de-a XIII-a m-au sfidat în momentul ]n care am vrut să le dau câte un CD Cireşarii: „Îmi pasă de tine”. În timp ce ceilalţi colegi ai lor abia aşteptau să-l primească, i-am privit cu coada ochiului. Tipii îşi zâmbeau mulţumiţi, numai pentru ei, că au luat această decizie.

„Un tânăr american absolvise liceul. La sărbătoarea finală, când se făcea graduarea – premierea pe româneşte, la liceul respectiv era o tradiţie: părinţii să înmâne absolvenţilor cheile unei maşini. Băiatul şi-a rugat politicos tatăl să nu-l facă de râs. Era unul dintre cei mai buni elevi ai şcolii şi nu dorea să nu fie în rândul celorlalţi.

În ziua mult aşteptată, tânărul a urcat pe scenă cu ceilalţi colegi. Părinţii au venit şi au înmânat elevilor cheile de la maşinile visate. Tatăl liceanului nostru i-a dat cadou o Biblie. Băiatul s-a întristat. A privit cu mânie spre colegii care-i zâmbeau sfidători. Ei aveau maşinile, el o biată carte…

A plecat acasă negru de mânie. Nu a vorbit tatălui, familiei, nimănui. Când a intrat în camera sa din mansardă a aruncat cu Biblia în perete. Nu asta îi trebuia lui. Şi nici atât acum, în ziua asta de amintire. Apoi, şi-a strâns bagajele, şi s-a hotărât să plece de-acasă.

A călătorit undeva departe, la mii de km distanţă, ca să uite tot. Vreme de 30 de ani nu şi-a sunat niciodată tatăl, nu i-a scris nici o scrisoare, nu s-a interesat de el. Suferise prea mult, acolo, pe scenă. Nu putea să îl ierte!

Într-o zi în oraşul respectiv a întâlnit o rudă de-a sa. „Tatăl tău este grav bolnav în spital” i-a spus acesta. Câteva zile conştiinţa nu l-a lăsat liniştit.  A plecat acasă, în oraşul natal.

Când a ajuns acasă tatăl său fusese îngropat! Numai cu o zi în urmă! Nimeni nu i-a reproşat nimic. El a urcat pe scări şi a intrat în camera sa. Era sfâşiat de durere. A deschis uşa şi a rămas şocat. Camera era la fel cum o lăsase cu 30 de ani în urmă: patul nefăcut, hainele răvăşite, aruncate pe jos. Iar Biblia, întredeschisă, lângă perete… S-a îndreptat spre ea plin de mânie, cu gând s-o rupă. „Nenorocito, din cauza ta s-au întâmplat toate acestea”, îşi şoptise în barbă. Când a ridicat-o, din Scriptură a căzut un plic cu numele său. L-a desfăcut. Înăuntru era un contract de vânzare cumpărare. Tatăl îi cumpărase maşina dorită, cu câteva mii de dolari. Data livrării automobilului era exact ziua în care… el absolvise colegiul!”.

Le-am spus liceenilor mei că tot aşa procedăm şi noi. Refuzăm de fapt să ne primim cadoul oferit de Dumnezeu Tatăl. Asta pentru că socotim viaţa (şi de-aici şi din veşnicie) mai puţin importantă decât cheile de la maşină! Hristos nu-ţi dă cheile de automobil, ci cheile Cerului. Dacă vrei să intri, cheia e la… tine!
Am privit discret spre cei doi tineri. Aveau privirea lipită de parchet. Fără zâmbete. Nu le-am mai dat încă odată CD-uri…