EDITORIALE

Dă-mi iarăși bucuria… – Vladimir Pustan

20863-fullsizeSfântul apostol Pavel poruncea din temnița din Roma, celor rămași încă în libertate, să se bucure dar asta ar însemna că bucuria e un sentiment, o stare ce poate fi comandată. Bucuria nu e o stare ci un mod de-a trăi, de a vedea lumea prin lentile ce fac viața, cu toate mârșăviile ei, ca pe ceva mai mult decât suportabil.

Aseară am recitit ”Știința voioasă” a lui Nietzsche. El nu a reușit să se bucure de știința asta niciodată pentru că a ajuns la spitalul de nebuni. O știință nepusă în practică.

El spunea că bucuria vine și din forțarea primejdiei invitându-ne să ne facem case lângă Vezuviu și să ne trimitem corăbiile pe mări necercetate. Are dreptate. Nu poți fi bucuros la nesfârșit cu viața tolănită într-un fotoliu, având ca singur ideal o existență de tenie, în așteptarea unei morți glorioase cu cu preoți mulți și nezgârciți cu laudele.

Și tot filosoful zicea că poate de aceea nu suntem bucuroși întrucât ne-am înconjurat de oameni mohorâți și e de ajuns un trist să facă praf o casă cu optimiști. Bucuria nu-i o boală molipsitoare.

Lipsa bucuriei a transformat și bisericile în monumentele funerare ale lui Dumnezeu.

--

Eu nu vă pot obliga să fiți bucuroși, cum poruncea Pavel, dar vă pot sugera că viața e frumoasă văzută chiar și printre gratiile lacrimilor.

Speranța e mama bucuriei și de aceea sperați. Doar ancorați în Dumnezeu avem certitudinea că n-o să plutim în derivă pe mările tulburărilor obsesiv-compulsive.

Bucurați-vă în avans… E felul de a spune altfel ”Mulțumesc”, poate pentru nimic azi, dar sigur pentru mâine.

--

Dacă ai pierdut-o, știi unde o regăsești. Tot Acolo…

V l a d i m i r  P u s t a n www.ciresarii.ro

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura