O viaţă de suferinţă sau una numai de bucurii?

Vine un timp în viaţa ta când ţi întâmplă lucruri neplăcute. Când vei începe să auzi ştiri rele, când vei vedea în faţa ta munţi uriaşi ce vor trebui urcaţi, iar tu te vei simţi prea slab ca să poţi face faţă acestor lungi perioade de tristeţe din viaţa ta. Iar în acele zile te vei simţi tare trist. Viitorul ce ţi se părea colorat va deveni pustiu, zâmbetul de pe buze îţi va fi înlocuit cu lacrimi-n ochi şi inima ţi se va strânge atât de tare încât vei simţi că te sufoci. Viaţa nu este făcută doar din momente fericite, ea are şi partea ei mai puţin veselă. Dar această parte a vieţii care ni se pare urâtă şi nefolositoare, ne schimbă inimile. Suferinţa şi lacrimile sunt cele care ne modelează în ceea ce Dumnezeu ne vrea să fim. El nu ne-a promis că vom fi perfect sănătoşi, că vom avea mari bogăţii pământeşti, că ne va merge doar bine. Din contră! El ne-a spus că puterea Lui în slăbiciunile noastre este făcută desăvârşită, ne-a spus că în toate necazurile noastre suntem deja mai mult decât biruitori prin El, care ne-a iubit. Ne-a spus să îndrăznim să biruim barierele lumii, să trecem peste toate necazurile cu îndrăzneala credinţei.

Nu vom putea niciodată să ajungem nişte oameni de la care să aibă alţii ce învăţa până ce nu vom fi trecut prin şcoala suferinţei. Nu trebuie să ne aşteptăm ca odată ce Îl avem pe Dumnezeu în inima noastră, toate lucrurile să ne meargă perfect. Cine îşi face astfel de aşteptări nu va avea decât de suferit. Dumnezeu ne-a promis că El va fi cu noi în toate suferinţele noastre, că ne va da puterea şi răbdarea necesară ca să trecem cu bine peste toate. Dacă cineva a crezut până acum că Dumnezeu ne este dator nouă să ne dea tot ce vrem, înseamnă că nu-L cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeul Scripturilor. În loc să-L blestemăm pe Dumnezeu când El îngăduie în vieţile noastre câte un necaz, mai bine ne-am simţi binecuvântaţi că putem împărtăşi din suferinţele Sale. În loc să ne întrebăm unde este Dumnezeu când se întâmplă toate lucrurile rele din lumea asta, mai bine ne-am întreba cărui domn ne sunt predate inimile. Nu trebuie să ne aşteptăm ca lucrurile să meargă strălucit pe Terra din moment ce oamenii au început să-Şi amintească de Dumnezeu numai atunci când Îl acuză şi când Îi cer câte ceva.

Nu trebuie să căutăm să înţelegem de ce Dumnezeu lucrează uneori în moduri misterioase pentru noi, trebuie doar să acceptăm voia Lui şi să învăţăm să trăim aşa cum Isus a trăit. El măcar că era Fiul lui Dumnezeu, nu S-a folosit de acest titlu pentru a trăi fără nici o grijă, ba din contră, a căutat Să fie om. A lucrat cu mâinile Sale, a trecut prin perioade în care a fost trist, a plâns, I-a fost foame şi sete… a fost batjocorit, neînţeles şi bătut de oameni. Moartea Lui a fost pe o cruce de lemn. Nu a murit într-un palat înconjurat de oameni care să-L servească, nu a fost îmbrăcat cu purpură scumpă şi nici măcar nu a avut pe cap o coroană de rege. A avut una de spini şi a murit dezbrăcat. De ce? Pentru că El a ştiut că a venit pe acest pământ cu un singur scop: acela de a muri în locul nostru. Şi noi suntem aici pe pământ cu scopul de a trăi pentru Isus.
Acum mai îţi este gândul la bogăţii pământeşti? El ne-a chemat să facem ce a făcut şi El. Să mergem în toată lumea şi să propovăduim Evanghelia oamenilor. Unii ne vor alunga, alţii ne vor primi. Suntem ca nişte oi în mijlocul lupilor, dar avem cel mai blând Păstor.

Imagine de pe: pinterest