Tu hotărăşti dacă vrei să te schimbi!

 În ultima vreme am încercat foarte mult să nu mai vorbesc atât. Nu că aş vorbi mult, dar mi-am dat seama că unele cuvinte pe care le spuneam nu zideau, ci mai degrabă dărâmau. Iar unele dintre ele erau vorbe-n vânt, care nu făceau nici rău, dar nici bine. De asemenea, prin puterea Sa , am încercat să mă schimb. Să încerc să fiu cât mai puţin pentru mine, cât mai mult pentru ceilalţi. Dacă auzeam pe cineva vorbind urât despre o persoană interveneam şi-i luam apărarea acelei persoane, încercând să văd binele în fiecare om, şi nu răul. Când îmi venea să vorbesc ce nu trebuie, tăceam. Mă rugam pentru acea persoană. Nu a fost uşor, şi nici nu este. Dar ştiu ceva: că trebuie să fiu o lumină.

Am să împărtăşesc cu voi câteva lucruri care m-au ajutat să tac când îmi venea să vorbesc ce nu trebuie despre mine, despre alte persoane. Tăcerea este uneori cea mai înţeleaptă decizie pe care am putut-o lua! Uneori vorbeam cu unele persoane şi îmi dădeam seama că ele vroiau să bârfim, iar eu încercam cât de mult puteam să mă feresc de ea. În loc să mă angajez cu ele să bârfesc (aşa cum făceam în alte dăţi!), am decis să tac şi să încerc să schimb subiectul. De ce? Pentru că bârfa infectează sufletul! Iar eu nu vreau să am un suflet infectat. Vreau să îmi văd de treaba mea, vreau să fiu curată înaintea lui Dumnezeu.

Cu cât încercam mai mult să mă stăpânesc când îmi venea să urlu, să tac când vroiam să bârfesc, să nu mă angajez în glume proaste, Dumnezeu venea cu noi modalităţi de ajutor. Bineînţeles, vrăjmaşul venea şi el. Uneori tăceam şi simţeam că nu mai pot răbda, dar tăceam. Şi bine am făcut! Am început să îi văd pe oameni cu ochii cu care Isus, Dragostea întruchipată, îi vedea. Am început să mă gândesc la acei oameni ca la nişte fiinţe iubite, pentru care s-a meritat ca Isus să moară. Am început… să-i iubesc. Stăteam şi mă gândeam la experienţele pe care ei le-au avut cu Dumnezeu, poate că Dumnezeu le vorbise adeseori unora dintre ei prin vise, prin viziuni sau prin Cuvântul Său. Cine eram eu atunci să gândesc rău despre ei, sau să-i las pe alţii să o facă?
În loc să mai cataloghez oamenii după fizic, mă gândeam la versetul din Psalmul 139 care spunea “Te laud că m-ai făcut o făptură aşa de minunată!”. Deci, fiecare om, “urât” sau “frumos” a fost creat de El. Cine suntem noi atunci să-I spunem lui Dumnezeu că ceea ce El a creat este urât?
Atunci, Dumnezeu mi-a mai arătat încă un lucru. Îmi imaginăm că cineva îi spunea unui om că este prost, urât şi că nu valorează nimic. Dar ce părere avea Dumnezeu despre acel om care a fost făcut într-un asemenea hal? Şi câtă valoare aveau cuvintele spuse de celălalt? Îl cunoştea el oare cu adevărat pe acel om, încât să-l eticheteze astfel?.. şi aşa am hotărât eu să nu mă las amăgită de jignirile pe care oamenii mi le-au adus. Pentru că, la urma urmelor ceea ce se vorbeşte urât despre cineva nu vine de la Dumnezeu, ci de la vrăjmaşul. Iar eu ştiu că satan este un mincinos, care nu face decât să semene ură în sufletele oamenilor.

Am decis să tac. Pentru că aşa este cel mai bine! Şi ştiu că această tăcere îmi este răsplătită cu o şi mai mare revelaţie despre cum este Dumnezeu, deoarece alegând să fac toate aceste lucruri pentru că vreau să-L cinstesc pe El, Dumnezeu mă răspleteşte, mă binecuvântează! El devine tot mai frumos, tot mai minunat în inima mea. Iar eu.. devin tot mai mică. Am ales un stil de viaţă pus deoparte în toate domeniile vieţii mele. Încurajez. Fac complimente. Am grijă ca spaţiul în care trăiesc să fie şi el o dovadă a faptului că Dumnezeu locuieşte acolo. Am grijă cum vorbesc. Ascult. Mă port cu respect faţă de trupul meu. Ştiu unde mi-e locul.