ULTIMELE STIRI

Rugăciunea la fără frecvenţă

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Am fost de curând la o conferinţă (de tineret) unde rugăciunea de debut a durat sub... 60 de secunde! Nu de mult, participasem la o altă conferinţă (de familii, cu cca 500 de persoane), unde rugăciunea de început a fost pe... “mute”. Pentru că, deşi am stat în picioare trei minute, nu s-a rugat nimeni! De fiecare dată, mi-a sunat în cap următoarele: putem păcălii oamenii cu studii neglijente, dar nu-i putem păcăli cu rugăciuni neglijente! Pentru că, înşelaţii vom fi noi! Iar pierderile, le va înregistra Dumnezeu.
Rugăciunea nu poate lipsi din nici o lucrare. Nici a noastră, nici a bisericii. Ea e grapa ce fărâmiţează bulgării colţuroşi de pământ uscat. Apoi, sămânţa aruncată în timpul predicării, va încolţi mai uşor. Mai rapid. Mai eficient. Fără rugăciune, făcută în modul cel mai serios, Cuvântul va cădea pe beton. Sau, în cel mai bun caz, pe parchet. Oamenii nu se vor ruga. Pentru că, numai cei ce se roagă vor dori să se


roage!

Leonard Ravenhill spunea că “dacă predicile moarte sunt de neiertat, rugăciunile moarte sunt mai rele”. Pentru că ele nu trec nici măcar dincolo de tavanul bisericii. Nu mişcă inimile credincioşilor ce le aud, nici ale lumii, şi nici atât pe Dumnezeu. Dacă vrem să mişcăm cu rugăciunea noastră, mai întâi să fim noi mişcare. “Trebuie să fim serioşi, dacă vrem să fim luaţi în serios”, spunea David Wilkerson. Altfel, nu vom fi decât nişte creştini ce vom sluji automat, mecanic (şi nu dinamic), manierist, cu aceleaşi clişee. Stereotip. Ne vom ruga, dar nu vom fi nici un pericol pentru iad! Iar cererile noastre vor deveni doar nişte nori fără apă!
Trebuie să recunoaştem, astăzi oamenii nu-s sătui de rugăciune, ci de rugăciunea noastră. Acest lucru l-a determinat pe Nietzsche să strige: “Va trebui să arătaţi mai răscumpăraţi, dacă vreţi ca eu să cred în Răscumpărătorul vostru!”.
Oamenilor le place studiul în biblioteci, să tragă de fiare în cluburi, să comunice pe reţele de socializare, să aibă tovărăşii, camaradenii, să cânte imnuri în biserici sau chiar să predice, dar… le e tare greu să stea în rugăciune!
Noi, putem numi lipsa rugăciunii neglijenţă, lipsa apetitului siritual, lipsa viziunii sau chiar lipsa timpului (deşi Martin Luther spunea că are atâtea probleme de rezolvat încât are nevoie de trei ceasuri pe zi să se roage!). Însă nu trebuie să scăpăm printre degete un adevăr solemn: lipsa rugăciunii, la Dumnezeu e păcat! (1 Samuel 12:33 – “departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi”!).
Ne lipsesc rugăciunile cu lacrimi (dar nu de ceapă), rugăciunile prelungite, rugăciunile care gem, rugăciunile care postesc… Ne lipseşte rugăciunea în singurătate, în familie, în biserici, la părtăşie. Ne lipseşte enorm “odăiţa” de rugăciune. “Cine nu are o odăiţă de rugăciune aici jos (odăiţa reflectă starea noastră spirituală, nota mea), cum crede că va primi una acolo, în cer?”, întreba retoric Florin Ianovici. Ne lipsesc rugăciunile solicitante, rugăciunile extenuante, rugăciunile în care să ne lepădăm de noi şi să alegem zilnic să murim!
Suntem vrăbii în rugăciune, prin urmare nu putem zbura mai sus de cea mai joasă ramură a sfinţeniei! Iar când credinţa încetează să se mai roage, încetează să mai trăiască”, spunea E. M. Bounds. Numai un om care va sta în genunchi înaintea lui Dumnezeu, va sta în picioare înaintea oamenilor!

Scris de Nicolae Geanta pe – nicolaegeanta.blogspot.ro

   

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (28046 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

3 comentarii la Rugăciunea la fără frecvenţă

  1. Mmmm…Nici o referire la „Tatal nostru„ Mat: c6v7-13.:)… Se pare totusi ca subiectul e mult mai complex, iar intelegerea lui n-a „avansat„ prea mult din zilele ucenicilor pana azi.

  2. Nu ne rugam pentru ca nu suntem nascuti din nou. Convertirea nu inseamna doar sa fi avut candva o zi in care in urma unor emotii puternice sa te decizi pt Isus si apoi intreaga viata sa fie moarta. Nu poti fi convertit si sa nu-ti doresti rugaciunea mai presus de orice. E lucrarea Duhului Sfant care te cheama in partasie, nu este o povara. Spune-i unui crestin orice, ca e pacatos, ca e firesc, ca nu e spiritual dar spune-i ca nu e nascut din nou si iti vei face cel mai mare dusman. Si cati neconvertiti sunt azi in bisericile noastre, care traiesc in pacat. Convertirea inseamna viata fara pacat, cel putin fara pacate facute cu voia. Si cati pacatuiesc azi cu voia desi sunt implicati in zeci de activitati ale bisericii. D-l sa aiba mila de noi!

    Referitor la rugaciunea Tatal Nostru nici macar nu o spunem cum scrie in Scripturi, ci asa cum este spusa cel putin in biserica ortodoxa si anume: „Precum in cer si pe pamant” si nu „asa si pe pamant” sau „Si nu ne duce in ispita” nu ” pe noi in ispita”.

  3. “Daca vrei sa stii cat de aproape e cineva de Dumnezeu, doar asculta-l cum se roaga.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: