Poezii

SEMN DE ÎNTREBARE

Suntem prizionerii propriei nostre vieţi
Şi nu cunoaştem Calea, deşi o predicăm;
Nu ne-mbătăm de vin, dar trăim ca beţi
Cerem pe Înaltul pe care-L lepădăm.

Să ne-nţelegem viaţa, este lucru mare!
Căci Adevărul Lumii e strâns într-o cunună…
Tot ce trăim în viaţă poate fi eroare,
Iar adevărul nostru poate fi minciună.

Ape de amar bem în zile bune…
Orice întâmplare dă trepte şi testări;
Ziua bună-i răul cu bucurii nebune,
De nu cunoaştem Cartea, pierim în cugetări.

Ne suntem captivi nouă prin necredinţa noastră;
Omul a fost dat să-nveţe să discearnă!
Clipa roz de viaţă, e de fapt albastră,
Iară primăvara este mai mult toamnă.

DEPRESIE e-un vultur menit a te opri,
Când găsit-ai drumul care mult te spală
În timpul cel puţin ce-a murdărit A FI,
Ţinându-te departe de-a curăţirii şcoală.

--

FRICA ţi-e duşmanul!… Şi nu viaţa grea,
Ce a fost să-ţi fie pentru-a fi etern…
Nu sluji deci fricii şi luptă-te cu ea
Şi alungă răul în chipul cel mai ferm!

Fiecare pas este încă-o treaptă
Spre Împărăţia la care-ai fost chemat.
Supune-te mustrării, căci Judecata-i dreaptă
Şi nu te clătina când ştii ce-ai semănat.

Volum: IZVOARELE VIEŢII (2009)
Autor: ADINA-CRISTINELA GHINESCU

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. Asa sarbatoare ,asa pedeapsa Americanilor.
    Va place cum sarbatoresc Americanii aceasta sarbatoare a diavolului care este tatal tuturor vrajitoriilor ,a criminalilor si a celor care iubesc raul ,cu dovleci transformati in draci si fel de fel de masti cu fete si chipuri ale diavolului ?!!! America s-a pregatit nebuneste pentru aceasta sarbatoare si Dumnezeu le-a oprit-o ,le-a transformat-o in plansete si tanguire ,in mare parte.Asa merita!
    Vai de noi ,daca nu oprim aceste obiceiuri si aceste masti de pe fetele copiilor nostri in Romania, toti care tin acest obicei este fiul sau fica diavolului ,asa parinti asa copii.
    .Dumnezeu nu se lasa batjocorit si nici Slava Sa nu o da diavolului.
    Dumnezeu s-a hotarat sa pedepseasca aprig orice obicei pagan si idolatrie din lume .
    Din America incepe sfarsitul ,apoi in toata lumea asa rand pe rand cu totii vom platii pretul naivitatii de a prelua obiceiurile si datinile pagane a Americanilor. De ce ?!!pentru ca nu am stiut sa spunem NU paganismului si traditilor Americanilor .
    America e fiara din Apocalipsa cu care s-a spurcat intreg pamantul ,cu datinile lor dracesti ,cu casatorii a homosexualilor etc..

    Doamne Isuse Hristoase salveaza Romania si opreste lucrariile diavolului ,caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci.Amin!.

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura