ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Viata inseamna probleme?

Problemele nu vor disparea niciodata! De cand facem primii pasi, pana la ultima suflare, le vom intampina in fiecare clipa a vietii pe pamant.  O continua alergare istovitoare, care cu cat parcurgi mai mult, cu atat devine mai apasatoare pe umerii nostri. Si astfel, secundele se transforma in minute, minutele in ore, orele in zile, zilele in luni, iar drumul parca nu se mai sfarseste. Problemele ne distrag atentia de la lucrurile valoroase si cu adevarat importante. Sunt atat de dominante, incat intr-un final, ele ne vor dicta alegerile in viata si fiecare pas il vom da ca tribut. Curand, ne vor dezbraca de sperante si visuri. Le vom arunca grabiti pentru a ne usura calatoria, privind dezamagiti in urma, cum altii le vor calca in picioare nepasatori, grabiti si ei sa sfarseasca alergarea. Zarim norii intunecati acoperindu-ne vazduhul dinaintea ochilor, drumul parca devine tot mai anevoios si noi tot mai speriati ca nu vom ajunge la capat! Nu vom avea timp sa ne odihnim, nici macar sa privim la cel de langa, si alergarea noastra devine o goana. O goana care se va sfarsi la capatul vietii. Privind inapoi, abia atunci vom realiza ca in graba noastra am spulberat toate clipele frumoase. Ne dam seama ca in lupta noastra cu problemele, am sacrificat sentimentele pe altarul ratiunii. Problemele? Vor bate mereu la usa! Insa nu sunt motive pentru a ne impiedica sa privim in jurul nostru. Sa descoperim ca dupa nori, apare soarele, ca dupa vijelie, se-asterne linistea. Iar noi sa pretuim viata si fiecare clipa… ca la final, nu grijile sa ne incununeze fruntea ridata, ci toata frumusetea ce-am descoperit-o pe pamant. A te bucura in pace si prisos este  o binecuvantare, dar a te bucura in necaz si probleme, aduce o mai mare satisfactie pentru sufletul tau! Daca ai lasat ca grijile si temerile zilei de maine sa-ti fure linsitea si fericirea, poate este timpul sa inveti sa pretuiesti momentul si sa-ti valorifici viata cu bune si rele!
Articol scris de ANCA LUTA – writing-with-ancaluta.blogspot.ro

 

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

--

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la:   +40.746.675.313
+40.742.684.415

--

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura