Duminică

 E-o zi sfinţită cu singurătate…

Duminică, dar nu una oricare…

Simt că sunt cercetat de vechi păcate

pe care nu le-am spus întru iertare,

mărturisindu-le sau chiar de loc

în nepăsarea lutului din mine.

Şi simt uşor cum limbile de foc

ale mustrării umplu de ruşine

această zi aproape-n lăcrimată

ce-mi înfăşoară lutul ruşinat

pe care l-aş fi vrut fără de pată

şi să nu-l simt strivit de vre-un păcat…

E o duminică de toamnă sfântă,

frunzare aspre, vântul le răsfaţă.

Pe toate Domnul le binecuvântă –

copacii goi, iarăşi vor da-n viaţă…

Şi simt Lumină Sfântă peste mine

cum singur trec prin margini de păduri,

mă luminează gândul înspre bine

de a mărturisi cu mii de guri

ce n-am mărturisit ceva odată

şi neiertarea mi-a rămas trecută

până când spune-mi-voi întreaga viaţă

fără să uit vre-o faptă rău făcută.

E o duminică, dar nu oricare –

e-o zi în care Domnul dă iertare…

Poezie: GHEORGHE MORUȚ