Coliere pentru porci

O pictură care să reflecte un obicei ce a devenit ,,normal” în zilele generaţiei noastre, ar fi următoarea: un om stă jos în mijlocul unei pieţe, dezbrăcat de toate măştile sociale. Nu vinde nimic, ci arată cu degetul spre pieptul deschis unde inima lui îi povesteşte toate rănile prin sângele care curge încet ca dintr-un robinet. E miezul zilei şi omul e transparent precum lumina. În jurul lui se adună tot mai mulţi semeni.

Oameni care umbla alături de el în viaţa de zi cu zi. Unii îşi împart pâinea şi viaţa cu el, cei din familie; apoi vin cei care împart responsabilităţile cu el la locul de muncă sau la şcoală, vin şi fraţii de credinţă care împart ce pot cu el, uneori doar banca din adunare, alteori un zâmbet sau o discuţie, o ieşire cu tinerii, câte o conferinţă şi aşa mai departe…

Omul aşteaptă ceva de la ei. E obosit şi a învăţat că nimeni nu rezistă în luptă dacă e o insulă, aşa că cere ajutor. Vorbeşte despre ce simte. Pune degetul pe răni vechi şi mătură mizeriile de sub covorul aparenţelor.

Razele soarelui l-ar înconjura în acest tablou şi ar încremeni în jurul capului său, aşteptând parcă împreună braţele întinse ale celorlalţi. Ele se ridică dar numai pentru a dezveli ce ascund în pumni.

O ploaie de pietre se îndreaptă spre omul din piaţă. El ridică încet câte o piatră şi citeste pe verso: ,,Eşti un laş. Ce stai acolo şi îţi plângi de milă?”, ,,Tu singur ţi-ai creat problemele. Descurcă-te acum”, ,,Ce vrei de la mine? Nu mă mai critica. Tu zici că vrei sa rezolvi disputa dintre noi, să nu mai ascundem nimic sub preş, dar nu mă intereseaza o relaţie cu tine. Am cerinţe de la tine. Vreau doar schimburi cu tine. Imi dai, îţi dau.” Omul încremeneşte. Nu toţi din mulţime aruncă cu pietre, dar cei care o fac sunt chiar cei de la care nu se aştepta. Doi prieteni pe care i-a ajutat întotdeauna îi aruncă în acelaşi timp pietrele cu ,,Aici nu se vorbeşte despre genul acesta de subiecte. Tu strici atmosfera” şi ,,La noi nu se face aşa”. Toţi aruncătorii cu pietre au o părere bună despre ei în timp ce stau acolo şi ascultă necazurile omului din piaţă, apoi se grăbesc să îl ,,ajute” cu ce au în buzunare. Pietre. Dacă ar apărea nişte oglinzi în care să se privească iubiţii lui ascultători, ele ar arăta corpuri de om cu mască de porc.

Ar fi rândul omului cu piatra să încremenească, văzând că faţa lui e faţa unui porc. Tabloul acesta dacă ar fi pictat, ar povesti oamenilor secolului 21 despre însăşi vieţile lor.

,,Omul din piaţă” vine la noi cu durerile sau frământarile lui. Uneori nu cere verbal ajutor, ci dă de înţeles.  Ştiţi de ce vine la noi? Pentru că vrea să ne spună, în cuvintele lui, ceea ce au zis nişte greci unui apostol cu sute de ani în urmă: ,,Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus.” Noi, rudele, prietenii sau fraţii lui, de prea multe ori chiar crezând că avem intenţii bune, ridicăm pietre. Nici nu ştim câte pietre colecţionăm acasă. O piatră poate fi un sfat necerut şi nepotrivit, o ironie sau o glumă cu două înţelesuri pe la spatele lui, o ridicare indiferentă din umeri, o replică de genul ,,Înţeleg dar….să vezi prin ce trec eu”, eternul ,,Nu te uita la tine. Uită-te la alţii care o duc şi mai rău. Ce să zică cei care mor de foame” etc etc. Când nu îl ascultăm până la capăt, îl întrerupem sau îl privim cu superioritate şi o expresie de milă prin care vrem să arătăm că îl ,,compătimim” dar ne bucurăm că noi nu suntem aşa; de fapt îl obligăm să se închidă în el.

,,Omul din piaţă” la care fac referire nu e cel care mereu se victimizează sau e insensibil la problemele umanităţii şi atent doar cu ale lui. E creştinul de lângă noi care trece prin diferite etape şi se întâmplă să mai obosească, să mai tânjească după un Isus care nu e doar în cer şi îi pregăteşte un loc, ci trăieşte şi în fraţi.

Ar vrea ca Isus din noi să îl îmbrăţişeze şi să plângă cu el. Nu-i aşa că e mai simplu uneori să ne gândim şi să ne rugăm pentru cei care mor de foame în Africa, decat la cineva care stă cu două case mai jos decât noi?! E mai uşor să îi spui omului o frază religioasa, ceva de genul să se uite la Isus, să spună o rugăciune decât să petreci timp cu el din timpul tău ,,preţios” (pe care de multe ori îl aloci

tv-ului sau altui zeu) şi, să i-L prezinţi pe Isus din tine. Crezi că ,,omul din piaţă”, credinciosul tânăr sau mai în vârstă care are nevoie de ajutor, nu ştie deja toate astea?! Toate frazele clişeu pe care i le serveşti şi faptul că sunt alţii care o duc şi mai rău.

El nu trăieşte viaţa acelora ci pe a lui şi e nevoie să fie ridicat, ca să poată ridica la rândul lui pe alţii.    În unele cazuri, noi îl ,,trimitem” să se vindece într-un loc unde alţii suferă mai mult decât el şi uneori funcţionează, dar nu ar trebui să facem o regulă. Când cineva are nevoie de susţinere morală şi spirituală (şi acest lucru cere timp), iar noi îl tratăm cu pietre, conform versetului din Matei 7:6, suntem precum porcii. ,, Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă”.

Sufletul unui om e un mărgăritar şi când face ,,greşeala” să îl deschidă în prezenţa unor oameni pe care îi consideră spirituali sau de încredere şi în schimb primeşte o mână de pietre; ceea ce se întâmplă e că ,,omul din piaţă” a făcut coliere pentru ,,porci”…

Ei nu sunt vrednici să le poarte. Mai mult, nu e în natura lor să protejeze ceva aşa delicat precum un colier. Ei il vor trânti de pământ şi se vor juca cu el, târându-l prin noroi de la unul la altul. Şi totul a început de la afirmaţia omului ,,Aş vrea să Îl văd pe Isus.”

scris de Ella Roman pentru Crestintotal.ro