Intrebari & Raspunsuri

Zeciuielile se dau din venitul brut sau din venitul curat?

Prima dată cuvântul zeciuială apare în Genesa 14, când Avram a urmărit pe Chedorlaomer și împărații care venise cu el și care cucerise Sodoma și luase ca prizonier și pe Lot cu familia sa. Avram s-a înarmat împreună cu slugile sale și a urmărit pe acei împărați, apoi i-a invins și a eliberat pe Lot și pe ceilalți prizonieri. În calitate de învingător a lui Chearolaomer și împăraților veniți cu el, toată prada de război alcătuia venitul lui Avram.

După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau valea împăratului. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate. (Geneza 14:17-20)

Avraam nu a stat în fața lui Melhisedec să-și facă socotelile cât a cheltuit el în această campanie militară ca să scadă din prețul prăzii de război și să dea zeciuiala din ce a rămas. Avram a dat zeciuială din toată prada de război, adică din venitul brut.

Copiii lui Israel dădeau zeciuială din venitul brut

În cartea Deuteronom întâlnim prima poruncă dată de Dumnezeu poporului Israel privitoare la zeciuieli. Iată ce spune Dumnezeu:

Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime. Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului. Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău şi să nu se schimbe; dacă se înlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi unul şi celălalt va fi sfânt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi.” (Leviticul 27:30-33)

--

Israeliții aveau să dea a zecea parte din tot ce ieșea din pământ, deci, din toată roada, fără să scadă prețul investițiilor făcute pentru a căpăta acea roadă, cum ar fi prețul semințelor, prețul lucrărilor, prețul îngrășămintelor, etc. Cuvântul lui Dumnezeu era foarte clar ca să dea a zecea parte din tot ce iese din pământ și tot așa și cu privire la venitul din turmele lor. Astfel, putem ferm face concluzia că porunca lui Dumnezeu pentru zeciueli era să fie date din venitul brut.

Domnul Isus a lăsat practica zeciuielilor

Când îi mustra pe farisei, Domnul Isus a spus:

Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute. (Matei 23:23)

--

Fariseii respectau cu toată strictețea practica zeciuielii, dar, lăsau nefăcute cele mai însemnate  lucruri din Lege care țin de atitudinea inimii. Ei erau preocupați de lucrurile din afară mai mult decât de ce este în inimă. Tocmai de aceea ne spune Cuvântul lui Dumnezeu…

citeste continuare click aici

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

One Comment

  1. in v.t se dadea zeciuiala din toate veniturile. In n.t. un scrie despre zeciuiala dar PAVEL zice ca in prima zi din saptamina fiecare sa puna deoparte acasa cit a hotarit in inima lui pentru saraci

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura