ULTIMELE STIRI

10 lecţii de viaţă pe care le-am învăţat

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

De când am citit cartea "O mie de daruri" a lui Ann Voskamp am învăţat multe lecţii preţioase şi multe taine ascunse ale inimii lui Dumnezeu. Aş vrea să împărtăşsesc cu voi câteva lecţii care m-au ajutat să trec mai uşor prin viaţă, care mi-au umplu inima cu recunoştiinţă şi care m-au calmat atunci când eram nervoasă: 1. Oriunde aş fi, sunt cu totul acolo. Momentul următor din viaţa mea nu este al meu, nu am nicio siguranţă că îl voi mai trăi. De aceea încerc să mă bucur din plin de locul în care mă aflu, de oamenii pe care îi văd şi de clipele ce le trăiesc, fie ele bune sau rele. Viaţa nu-i uşoară. 2. Nu mă grăbesc. Încetinesc scurgerea timpului prin faptul că


îmi fac timp să reflectez la creaţiile Sale. Îmi fac timp să mă minunez, să trăiesc momentul. În fiecare dimineaţă când mă trezesc mă gândesc că este  o zi în care El are un plan pentru mine, un dar. Timpul trece repede când şi eu ajut la trecerea lui.

3. Păstrez un caiet al mulţumilor. Orice detaliu cât de mic din viaţa mea este un dar, o binecuvântare din partea lui Dumnezeu care trebuie notat în caietul meu. Mulţumirea îmi umple inima cu bucurii nespuse.

4. „Dacă voi face lucrul acela, ce efect va avea asupra acelui om?”. De fiecare dată îmi pun această întrebare înainte de a-mi da drumul la gură, şi uite curm o ceartă înainte de a începe. De ce să irosesc timp preţios din viaţă certându-mă fără rost şi urlând până nu mai am aer?

5. Iert. Prin faptul că nu păstrez resentimente faţă de niciun om pot trăi o viaţă liniştită şi paşnică, iar rugăciunile nu îmi sunt întrerupte. Aleg să iert pentru că ştiu că asta îmi despovărează sufletul şi mă face să umblu pe cărăile Sale.

6. Când gânduri negre mă frământă, mângăierile Sale îmi desfătează sufletul. Meditez la Adevăr, memorez versete care să mă ajute să nu cochetez cu duşmanul sufletului meu. În loc de a face conversaţie cu cel rău, prefer să rostesc în inima un verset din Biblie. Uite unul care mă ajută atunci când mă îngrijorez: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, accea să vă însufleţească” – Filipeni 4:8

7. Fiecare om este unul din favoriţii Săi. De accea trebuie să tratez cu onoare şi respect pe orice om , fie că lui îi pasă de asta sau nu. Nu voi lăsa ca ura sau orice altă amărăciune să-mi murdărească gândurile mele faţă de acea persoană. O voi iubi şi nu o voi urî.

8. Totul e har. Chiar şi momentele în care plutesc pe un nor alb de fericire, chiar şi clipele în care mi se pare că sufletul mi s-a coborât în Locuinţa morţilor.  Din orice moment pot extrage o  lecţie de Sus pentru că totul e har.

9. Sunt inventivă. Bine, puţin perfecţionistă uneori :). Un spaţiu liniştit şi paşnic în care să trăiesc este ideal pentru starea mea spirit. O cameră ordonată şi curată, decorată cu câteva lucruri mă relaxează. Pe tine nu?

10. Când vreau să-mi descarc sufletul, scriu sau mă rog. La fel poţi face şi tu cu ceea ce Dumnezeu a pus în tine. Poţi cânta, poţi machia sau conduce, ori dansa. Fă ceea ce te face să te simţi bine, lucrul acela care te pasionează, poţi face şi poze. Nu te teme de ceea ce se ascunde în tine, descarcă-ţi sufletul fie prin scris, fie prin orice altceva.

Acum că ştiţi câteva din lucrurile care mă ajută să trec mai uşor prin viaţă, vă invit şi pe voi să îndrăzniţi să biruiţi lumea, obstacolele ce vă stau în faţă. Fără Dumnezeu nu veţi putea face nimic.

Articol scris de: Milena Cismașiu – intrebarileinimii.blogspot.ro

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (27392 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: