Sexul are un preț
Prin trenuri și gări, prin clasele de curs din licee, pe la colțul străzii sau pe holurile facultății, văd adeseori zâne de 13-15 ani cu ochii roșii de plâns. Pentru că le-a părăsit prietenul, pentru că li s-a năruit iubirea, pentru că și-a văzut iubirea de cot c-o altă puștoaică, pentru că nu poate trece peste greșeala lui. “Mai ușoare cu 21,7 grame”, cum declara un student, pentru că… și-au pierdut sufletul!
De ce prieten pentru o fată care nu dorește căsătoria? Să-l atingă? Să-l sărute? Să tremure toată când sună telefonul, când a primit sms sau e-mail, când trece pe stradă cu creastă-i gelată, când îi aude glasul? “Pentru că avem fluturi în stomac, domn’ profesor”, mi-a declarat o blondă de-a noua, împodobită cu lanțuri și vopsele. Fluturi însă, mor repede. Iar în stomac nu țin de foame. Nici pe Samson nu l-au potolit futurii de Timna, ci a trebuit să-i simtă și pe-ai Dalilei. Apoi a schimbat giugiulelile acesteia cu dalele închisorii…
“Nu stârniți, nu treziți dragostea până nu vine ea”, spune Solomon, cel mai înțelept dintre înțelepți (Cântarea Cântărilor 8:4b). Altfel, cu fiecare sărut se face un pas spre moarte, spune Savatie Baștovoi. Pentru că sărutul este preludiul actului sexual. Începe c-o atingere, c-o mângâiere, cu o buză caldă… Și se sfârșește cu relații intime! Cu pierderea castității. Cu rușinea… Pierderea fecioriei este un preț mult prea scump al relațiilor intime timpurii. Acolo vor fetele să ajungă? Atingerile, dezmierdările băieților sunt un fel de chibrit aprins pe lângă butelie. Explozia va mutila pe viață!
Fetele ar trebui să știe că Sigmund Freuda despicat firul în patru, demonstrând că în mintea bărbatului ce vede o femeie, primul gând se referă la relații intime cu ea. Un exemplu biblic avem la Amnon, fiul regelui David, care s-a îndrăgostit de Tamar, sora sa. După șiretlicuri puse la cale cu prietenii, tânărul a siluit-o pe Tamar. Apoi, “a urât-o mai mult decât o iubise”! (2 Samuel 13:15). Buzele umflate ale abandonului după un astfel de puseu sentimental, sunt alt preț greu plătit relației intime în afara căsătoriei.
Pam Smeltzer, unul dintre consilierii care ține prelegeri despre “amor neconjugal” tinerilor din USA, spune că sexul neoficial conduce automat la “sarcină nedorită”, “avort”, sau “boli venerice”. În urma “jertfelor cu plăceri intime”, numărul de criminale adolescente din prezent este în creștere. “Se face avort și-ntr-o pauză de liceu”, titra o gazetă din urbea mea deunăzi. Oare câte valori ce s-ar fi putut naște, câți Beetoveni nu s-au pierdut dați pe canalele chiuretajului? (Pam Smeltzer, ca și subsemnatul, ne-am născut în urma unor astfel de derapaje ale unor tinere eleve. Puteam fi morți, dar Dumnezeu, ne-a ocrotit).
Dacă unele fete sunt fericite când își fac testul de sarcină, pentru că au “scăpat și luna aceasta”, pot plăti un preț mult mai gras – bolile cu transmitere sexuală: sifilis, gonorea, herpes, clamida, triconomus, hepatita B, C, clamida (sterilitate), SIDA… Sunt de 40 de ori mai multe boli astăzi, decât la începutul revoluției sexuale (anii 60-70). Încă un preț: după milioane de avorturi anual, guvernul American plătește miliarde de dolari pe… programe de fertilitate! Pentru că fetele ce s-au jucat cu băieții de-adevăratelea, au avortat și nu mai pot naște deși doresc!
Tinerii noștrii trebuie să știe că “dragostea este tare ca moartea” (Cântarea Cântărilor 8:6). A gustat cineva din moarte?
Publicat de Nicolae GEANTĂ la nicolaegeanta.blogspot.com
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.49
adevarat si foarte trist ,printre aceste exemple ma numar si eu