Rănile tinerilor (1)

Tineri cu lacrimi în ochi. Sfâşiaţi de lupte pe care nu le-au putut duce. Răniţi, descurajaţi, nemulţumiţi. Înşelaţi. De visele lor. Dezamăgiţi. De realizările lor. De forţele lor. Ba chiar de Dumnezeu, cum ar îndrăzni Philip Yancey să spună! Cu garda lăsată, cu spadele jos, ei nu mai vor să lupte. Ori, nu mai cred că pot învinge. Nu pot privi decât la eşec. La monumentul fatalităţii. Sunt în plin „război”, dar vor să iasă din tranşee. Ar vrea să evadeze undeva, să fugă departe, neştiuţi de nimeni. Ruşinaţi, stau cu capul plecat. Cu inima cât puricele, simt gloanţele ce le trec pe la urechi. Şi, se tem. Tremură. Nu îndrăznesc să privească în jur, în ochi, în sus! 

Îi vedem cel mai ades în licee, în biserici ori pe străzile ciuruite sau pline de praf ale României. Sunt atât de frumoși, atât de plini de viață…Entuziasmați, dar atât de neglijenți cu ea. Prin urmare își irosesc timpul, sănătatea, relațiile (dintre ei, dintre ei și părinți, dintre ei și cei mai în vârstă).

Tinerii noștrii frumoși parcă sunt îngeri cu fețe zâmbitoare. Dar îngeri, care zboară cu aripile frânte. Ori, cu aripile însângerate, uneori nu mai zboară deloc. Cine îi ajută? Cine le poate pansa rănile supurânde? Cum pot fi prevenite aceste cangrene morale, psihice sau chiar fizice, care fac tinerii României să dea dosul în lupta cu viața? Mai poate face față biserica în 2011- creștinismul în general, acestor infecții ce ne sugrumă generația care se salută cu emoticoane?

Publicat de Nicolae GEANTĂ la nicolaegeanta.blogspot.com