Marturie: Relu Leleu

Mă numesc Relu Leleu şi am fost născut în Târgu Mureş, România. În 1990, chiar după căderea Regimului Comunist, când aveam doar 13 ani, împreună cu familia mea am plecat în America, în speranţa că vom avea un viitor mai sigur şi mai bun. Am plecat cu nădejdea că vom avea de toate, şi că vom fi şi noi întradevăr împliniţi. Am fost crescut într-o familie creştină. Mergeam la biserică de fiecare dată, duminică după duminică. Aveam ceva cunoştinţă despre adevăr şi despre Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Cântam în corul de copii şi chiar de multe ori recitam poezii şi versete biblice şi întradevăr făceam aproape tot ce un copil de vârsta mea făcea în toate activităţile bisericeşti.

La vârsta de 17 ani mi s-a întâmplat ceva foarte interesant, chiar deosebit. Există în Biblie un verset care ştiam bine ce înseamnă defapt şi totuşi eu l-am luat în serios într-un mod total greşit. În Eclesiastul 11:9 spune “Bucură-te tinere în tinereţea ta; fii cu inima veselă cât eşti tânăr; umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii căci pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”

Tânăr în America, cu viitorul şi cu tot potenţialul în faţă, dorind să fac ceva bun şi frumos cu viaţa mea, mă gândeam că aş vrea prima data să experimentez câteva lucruri şi anume să-mi permit o viaţă de anturaj pentru puţină vreme iar după toate acestea să fiu mai înţelept şi să iau în serios viaţa şi viitorul meu.

Nici bine nu se termina serviciul de la biserică şi mergeam direct la o petrecere, sau mă strecuram într-un bar, unde am început să învăţ câte puţin despre alcool, ţigări, droguri şi alte lucruri pe care un creştin adevărat nu avea voie să le facă. Ca la-nceput, nu mi-am dat bine seama de direcţia în care mergeam; eram “tânăr” şi mi-am propus să mă “distrez puţin.” Săptămâni, luni, iar apoi ani au trecut şi deja fumam aproape câte 2 pachete pe zi, consumam băutură peste măsură, iar dacă vroiam să mă simt puţin “şi mai bine”, atunci mai apelam şi la ceva droguri. Totuşi spuneam că sunt “Creştin” pentru că, în timp ce le făceam pe toate acestea, duminica încă mai mergeam la biserică, cântam şi făceam aproape toate lucrurile care se fac în biserică. Ştiam aşa de bine să trăiesc în ascuns şi am devenit destul de bun în trăirea mea de viaţă dublă, chiar dacă pe moment îmi plăcea, defapt în realitate eram deja distrus. Eram viu doar pentru că inima încă-mi mai bătea, dar omul meu din lăuntru, adică sufletul, era mort.

Am început să intru în probleme cu autorităţile, pentru că am început să mă urc la volan în timp ce eram băut şi faptele acestea m-au dus în închisoare. La un moment dat mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu mine, cu toate că-mi era greu să recunosc că am devenit un alcoolic, ceva trebuia să se întâmple. Ceva, undeva, trebuia să existe o rezolvare.

Ştiind faptul că eram un om imperfect, trăind într-o lume imperfectă; în urma mărturiei mele publice, am recunoscut adevărul că am probleme serioase cu băutura, mi-am recunoscut ruşinea de a trăi o viaţă dublă; am recunoscut faptul că, întradevăr, aveam nevoie de ajutor şi că trebuia să fiu vindecat de această boală; eram aşa de disperat după un început nou, încât în mod voluntar am cerut judecătorului din California să-mi dea permisiunea de a  rămâne închis pentru faptele comise, când de altfel mi s-a propus să intru într-un program de reabilitare. Dintr-un motiv sau altul, am presimţit că închisoarea putea fi un loc mult mai bun pentru reabilitarea mea, cât şi pentru trezirea mea spirituală. Am simţit că Dumnezeu vroia să facă un miracol în viaţa mea. Foarte puţin ştiam că decizia şi experienţa aceasta, de fapt, urma ca pentru totdeauna să schimbe viaţa mea, cât şi a altora.

După ani şi ani de zile, Dumezeu a ascultat rugăciunea familiei şi a celor care s-au rugat pentru mine.În închisoare era o capelă în care mergeam deseori. Acolo, în acea bisericuţă mică din închisoare, este, defapt, locul unde, în totalitate şi  pentru prima dată, mi-am predat inima Domnului Isus Hristos şi I-am promis că vreau să-L urmez pentru tot restul vieţii mele. La 32 de ani, pentru prima oară în viaţa mea, am simţit adevărata naştere din nou.

După ce am terminat cele şase luni de închisoare – din cauză că nu eram cetăţean American – am fost transferat într-un alt loc din Arizona, un loc de detenţie pentru emigranţi, pentru a încerca să-mi rezolv problema statutului. Dar acolo, defapt, în planul măreţ al lui Dumnezeu, a fost locul unde El m-a pregătit, m-a transformat în acel vas de care acum se foloseşte pentru a produce roadă pentru goria Numelui Său.

Hristos mi-a dat harul să trăiesc pentru El şi să-I simt prezenţa şi puterea Lui deplină în închisoarea aceea din Arizona. Seară de seară invitam deţinuţii să vină în celulă pentru un timp de părtăşie cu Salvatorul nostru. Câteodată 3; altă dată 5 şi de cele mai multe ori câte 20 de oameni din alte ţări şi de alte neamuri…Toţi veneau la o seară de rugăciune; acesta a fost locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru unii oameni ca să-l cunoască pe Hristos chiar pentru prima oară.

Nu regret nici măcar o secundă petrecută în acei doi ani de închisoare pentru că şi pentru mine închisoarea a fost locul unde Dumnzeu, prin harul Său, mi-a dat viaţă şi mi-a salvat sufletul de la moarte.

Cu lacrimi scriu aceste cuvinte, iar inima mea îmi este copleşită de un sentiment de bucurie şi împlinire, întrucât acum sunt pe tren spre casă, după un week-end întreg de misiune în bisericile din Bacău, cât şi în Penitenciarul de tineri de maximă securitate, trăind chemarea pe care am primit-o, depunându-mi mărturia cum Dumnezeu m-a eliberat şi cum El vrea să te elibereze şi pe tine. Victoria este posibilă doar atunci când iţi predai viaţa Domnului Isus şi Îl laşi pe Dumnezeu să fie in controlul vieţii tale.

Domnul să te binecuvânteze!

sursa: www.reluleleu.com