De ce e greu să predici de Paște?

E greu să predici despre oțetul dat lui Isus pe cruce când acasă te asteaptă prăjiturile… Un paradox amar-dulceag.
E greu să predici despre “mi-e sete” când nici tu și nici cei care te ascultă n-au experimentat asta probabil niciodată, pentru că sărbătorile la români sunt încărcate de suc și apă minerală.
E greu să predici despre “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” când trăim într-o vreme în care cea mai mica vorbă neadevarată spusă despre noi ne deranjează la maxim.
E greu să predici despre Cel care a renunțat la tot când unii nu pot renunța la o gumă de mestecat în biserică.
E greu să predici despre iubirea lui Ioan de la cruce când cei mai mulți se încălzesc la focul lepădării, deși cu puțin timp înainte promiseseră mult, cu flori în mână, îmbrăcați în haina de botez. E greu pentru că de la vorbe la fapte e cale lungă.
E greu să predici despre înviere când cimitirele sunt pline. E greu să predici despre “Iată Eu vin curând…” când mulți lucrează mai mult pentru pământ decât pentru cer.
E greu…pentru că ne-am obișnuit să trăim o pocăință care să ne coste cât mai puțin.   Am fi mai atenți la păcat dacă am avea animale acasă de crescut pentru jertfe, ca evreii,
decât suntem acum, când a fost dată cea mai supremă Jertfă.

E greu să vorbești despre Isaia 53, despre cei care își întorceau fața de la El într-o perioadă în care ne dorim ca toți să ne vadă.
E greu să vorbești despre “ura din partea lumii” când mulți încearcă din răsputeri să se asemene cât mai mult cu ea. E greu…

Poate că de Paștele acesta nu se va mai predica. Poate că vom începe să trăim ceea ce am predicat(și am ascultat) ani de zile. Poate că vom începe să umblăm cu Isus
nu doar când înmulțește pâinile, ci și când se roagă în Ghetismani.

Să ne reamintim că iubirea care ne-a arătat-o El, a lăsat în urmă mărturia sacrificiului suprem. Că după ce ne-a spus “vă iubesc” din cer, a coborât pe pământ să dovedească asta.

A fost greu… Dar nu uitați: umblarea pe pământ ca “străini și călători” nu e niciodată ușoară pentru urmașii Lui. Doar când vom zări pragul veșniciei, greul va dispărea,
iar lacrimile vor fi șterse din ochi.

Vă doresc sărbători grele, dar nu de încărcătura lumii, ci pline de amintirea unor suferințe aparte.
Că mormântul nu ar fi fost gol, dacă Isus nu ar fi trecut mai întâi pe la cruce…
Trăiți ca niște oameni vii pentru că El e viu!

Articol scris de: Cristian Boariu > cristianboariu.wordpress.com