ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

„Este foarte bine să flirtezi”

Astăzi mi-a picat în mână binecunoscuta revistă pentru fete Bravo girl, şi ca să fiu sinceră am deschis-o pentru a citi cu ce minciuni mai sunt prostite fetele din ziua de azi. O fată îi scrisese „doctorului Love” despre faptul că se simte singură şi aiurea să vadă cum toate fetele au o relaţie şi ea nu a avut până acum niciun prieten, deşi nu avea nici şaisprezece ani.În loc să o încurajeze „doctorul” nostru să-şi vadă mai departe de copilărie şi să-i spună să se ferească de idile ieftine, el a încurajat-o să-şi caute cât mai repede un prieten, dar să fie conştientă de faptul că o relaţie(între doi copii) va implica responsabilitate şi….sex!

Uau, ce sfat extraordinar! Pe lângă faptul că a încurajat-o că „Este foarte bine să flirtezi!” şi că ar trebui să se grăbească să-şi caute cât mai repede un prieten, dar totuşi să nu se pripească, acest doctor Love a cununat-o înainte de vreme.
Atunci am stat şi m-am gândit cât de mult s-au ieftinit relaţiile în zilele noastre .Cum biete copile de 11-18 ani sunt forţate şi manipulate subtil că doar dacă ar avea un prieten s-ar putea simţi împlinte.Cum băieţii sunt forţati să devină bărbaţi,când ei încă nici nu ştiu ce este aia o relaţie adevărată.Şi e trist.Să vezi cum dragostea a fost pervertită şi cum design-ul perfect al lui Dumnezeu pentru relaţii a fost modificat de către oameni.

Muzica nu vorbeşte decât despre decepţii amoroase.Oamenii ne încurajează să ne facem aşteptări realiste cu privire la căsătoria noastră.Cultura pop îţi spune s-o faci acum.Iar Dumnezeu ce mai are atunci de spus?
Când El vede că noi ascultăm doar de sfaturile „specialiştilor”,care apropo nu sunt decât nişte ne-experţi,şi când simte că ne îndepărtăm de El.În loc să ne găsim împlinirea într-o relaţie cu El,noi căutăm împlinirea în relaţii iniţiate de noi.Şi se sfârşesc.Şi rămâne inima spartă în bucăţi.Şi doare.Extrem de tare!
Şi nici măcar nu te împlinesc.Rămâi la fel de gol,poate chiar mai gol decât înainte.Bagajul emoţional devine tot mai greu,iar el îl vei duce în căsnicie(dacă mai ai de gând să te căsătoreşti cu toate sfaturile psihologilor care te sfătuiesc să n-o faci),şi mereu îţi vei aminti de toate.

Atunci,ce să fac?Te întrebi.Să aştepţi.Să-ţi dedici viaţa vieţii tale,ca s-o spun aşa.Cu siguranţă mai ai multe de învăţat până El va aduce în viaţa ta soţul sau soţia pentru care ai fost creat/ă.Ai o şcoală de terminat.Mai trebuie să înveţi să baţi un cui şi să găteşti o prăjitură delicioasă.Ai nişte relaţii cu familia ta de îmbunătăţit.Chiar simţi că a venit momentul pentru o relaţie serioasă care va duce la căsătorie?
Încredinţează-I lui Dumnezeu asta.El este mai mult decât credincios şi la momentul ales de El va aduce în viaţa acea persoană specială.El este doctorul Love adevărat şi El este expert în dragoste!De ce,dar,atunci ai crede ce spun toţi mincinoşii?Dumnezeu are o poveste de dragoste minunată pentru tine,dacă Îl vei lăsa Să o scrie.

Articol scris de: Milena Cismașiu

--

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

--

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.

Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.

Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492

Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

3 Comments

  1. Ai spus lucrurile exact asa cum ar invata niste parinti pe copilul sau. Dumnezeu sa te binecuvanteze!!

  2. din pacate tinerii sunt ametiti de poftele sexuale hranite si de alte placeri: bautura, drogri, anturaje proaste, mancare peste masura si toxica (mcdonals, fastfood si alte produse chimice si de plastic). daca tanarul nu are o coloana vertebrala puternica si intarita in har de Dumnezeu va fi ca o frunza-n vant.

    daca nu ai cazut cere-i lui Dumnezeu putere sa nu cazi, daca da cere-ti iertare de la El si starea ta interioara va fi reabilitata si schimba-ti viata.

    sa pacatuiesti este omeneste, sa persisti in pacat este draceste, sa te ridici din pacat este ingereste.

    pr. radu din cluj

  3. frumos spus dar ideile chiar si titlul par inspirate din articolul anterior despre asteptare. oamenii care citesc acest blog cu siguranta aprecieaza ideile originale, nu o concurenta subtila intre autorii articolelor.

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura