Cat de personal trebuie sa fie facebook-ul?

Laurentiu Balcan scrie pe blogul lui:

Sunt de moda veche! Recunosc si nu mi-e rusine.

Depun eforturi substantiale ca sa tin pasul cu evolutia si sa fiu cat de cat relevant pentru generatia actuala. Dumnezeu m-a chemat si pentru generatia de astazi nu doar pentru cea de ieri, care venea cu Biblia sub brat la Biserica si socializa in jurul unei cani de ceai si al unui borcan cu dulceata de cirese.

Ca trebuie sa socializam este un dat, un imperativ, dar nu cred ca trebuie sa mai argumentam ca, in ciuda cailor nebanuite de socializare virtuala,  generatia de azi este profund nesocializata. Avem multi prieteni, dar nu-i cunoastem, avem multe evenimente la care dam like, dar nu participam la ele, afisam multe poze, dar nu transmitem nimic, publicam citate care mai de care mai interesante, dar nu credem in ele, cautam si nu gasim, zambim, dar de fapt plangem si strigam dupa prieteni, dar nimeni nu ne asculta pentru ca astazi toti vorbesc, dar prea putini asculta.

Facebook-ul este revolutionar, ce mai la deal la vale. Pentru unii, facebook  este, probabil, singurul mod prin care pot fi vizibili si se pot face auziti. Este casa lor.  Sunt dependenti de el. Adorm pe facebook  si se trezesc pe facebook pentru ca sunt prinsi intr-o goana nebuna dupa sens si implinire personala.  Daca facebook ar fi un duh, numarul posedatilor ar fi inimaginabil. Impactul comunicarii virtuale, golita de interactiune personala este devastator pentru omul creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

NU cred ca facebook-ul trebuie sa fie prea personal. Este drept ca suntem intre “prieteni”, dar totusi. Sunt anumite lucruri care ar trebui sa ramana personale, ale mele. Nu orice poza poate fi postata pe facebook si nu orice ne trece prin minte poate fi afisat pe wall. Azi, de exemplu, o iubesti pe Maria si afisezi poze sarutandu-te cu ea, peste o luna o iubesti pe Marta si, dupa ce stergi pozele in care o saruti pe Maria – ca sa nu se bata cele doua surori –  afisezi pozele in care o saruti pe Marta. Dincolo de chestiunea morala a permisivitatii sarutului, care este una foarte serioasa (v-am spus ca sunt de moda veche…) , mi se pare penibil pentru un pocait sa-si afiseze colectia in care  si-a exersat arta fireasca a sarutului.

Pentru pastori, facebook-ul poate fi ca o emisiune de stiri. Cred ca trebuie sa profitam de asta. Fara sa vrei afli ce le trece prin cap enoriasilor si iti vine sa-ti faci cruce, dar discret ca sa nu te ia in colimator Ionescu. Te crucesti de pozele pe care si le afiseaza uneori la avatar “fratii”. Muschi la vedere, masini lustruite bine, zambete lascive si freze cat mai gelate. Fara nicio jena se afiseaza in public – pardon, intre prieteni – strangand in brate fete cu care nu se vor casatori, dar strigand in gura mare ca ei, de fapt, fac lucrarea Domnului … sa-l iubeti pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu? Ce sa mai spun de unele “surori”? Daca merg la coafor pun poze de la coafor, daca merg la pedichiura ne fac o poza  cu unghia de la piciorul mare, daca merg la plaja se asigura ca lumea – scuze, prietenii – ii vad costumul de baie si conditia fizica buna, iar daca merg la Biserica, neaparat trebuie fotografiata  in corul de tineri, ca sa li se dea tag si like.

Nu mai zic nimic de status-uri ca ai impresia ca Cioran la puterea a doua a inviat si un duh de sinucidere pluteste pe tastaura. Atata tristete, dezamagire, ratacire si intuneric nu iti este dat sa vezi nici intr-un azil de batrani. Si cand ma gandesc ca tineri de 15 ani isi pierd cheful de a trai si isi afiseaza lehamitea de viata pe wall nu ma pot intreba – enervat la culme – unde Doamne iarta-ma este Biserica?

Facebook-ul este si un camp de vanatoare, eu nu ma  indoiesc de asta. Aici isi cauta masculii  partenerele si tot aici isi desfasoara femelele jocul. In jocul acesta, vechi de cand e omul, este drept ca se mai strecoara si intrusi – foarte multi pedofili isi agata vanatul de pe facebook si foarte multi curvari isi aleg partenerii tot de pe facebook – pentru ca semnalele sunt prea personale. Vanatorii sunt antrenati to seek and kill, este drept, dar  vanatul trebuie antrenat  sa se ascunda. De ce sa iesim in public cu lucruri care ar trebui sa stea in spatele monitorului?

Facebook-ul nu ar trebui sa fie prea personal pentru ca, in realitate, nu este asa. Oricine se pricepe cat de cat la calculatore poate accesa poze sau fishiere despre care noi credem ca sunt personale. Se pare ca datele noastre personale nu sunt chiar asa de personale cum avem impresia si nu exista la ora actuala niciun sistem care sa-ti garanteze protectia totala a datelor personale.

Raman, totusi, la parerea ca cea mai buna metoda de socializare ramane tot ceaiul si borcanul cu dulceata … de cirese.

Scris de Laurentiu Balcan > penticostalul.wordpress.com

CLICK AICI PENTRU TOATE ARTICOLELE DESPRE FACEBOOK