EDITORIALEPovesti

Iubirea cu mâini rupte

În timp ce un bărbat își schimba roata la maşină, baiețelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită și a început să zgârie aripa bolidului cumpărat de curând. Mânios, bărbatul a luat mânuța copilului şi a lovit-o de multe ori, uitând că are în mână o cheie. Ajuns la spital cu mâna sfărâmată, copilul și-a pierdut toate degetele. Când a deschis ochii și și-a văzut tatăl, băiețelul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor crește degetele la loc?” Bărbatul n-a putut răspunde. Cu noduri în gât și fiori în stomac, s-a întors la automobil și l-a lovit. De mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în fata mașinii, a privit zgârieturile. Copilul scrisese: „Tati, te iubesc” !

Azi, spune Andrei Pleșu, nu ne mai definim prin ceea ce suntem, ci prin ceea ce respingem. Respingând iubirea, alegem mânia, respingând oamenii, alegem lucrurile, respingând sfințenia, alegem păcatul, respingând biserica, alegem discoteca.

Respingem săracii, nu ne place în prezența lor: ei cer continuu. Respingem bolnavii: sunt contagioși. Respingem prosopul slujirii: e prea mult de muncă. Respingem ideile noi: ne temem să ne schimbăm.

Apoi, cuprinși de-o tristețe fără motiv, de angoase difuze, de crize de lehamite, ne îmbolnăvim sufletul. Incapabil să se deschidă generos spre ceilalți, el se contractă, devine acru. Ne transformăm în ideologi palizi ai pioșeniei, slujitori obtuzi ai slovei și plini de balastul insatisfacției. Mânioși, orbi, nu mai vedem iubirea : îi rupem mâinile întinse!

Adeseori, biserica lui Dumnezeu e un spital de mâini rupte. Bandajați, cu răni sângerânde cei ce iubesc așteaptă să le crească degetele. Vindecare ce nu depinde de doctori, ci de cei ce le-am rupt.

«De unde vin aceste răni pe care le ai la mâini?», întreabă Zaharia. «În casa celor ce mă iubeau le-am primit», răspunde Domnul.

Când rupem mâinile iubirii, cerul devine tavan. E rigid, e solid, e greu de trecut. Asta nu înseamnă că, dincolo de tavan, Cerul încetează să mai existe.

Iubiți cu mâinile-ntinse și în 2012! Nu vă asigur însă că nu ve-ți primi ciocane peste degete!

Scris de Nicolae GEANTĂ

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.

Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.

Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492

Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

6 Comments

  1. e adevarata povestea aceasta ca am mai auzit una cu o fetita care a scris pe plapuma ca o iubeste pe mama sa si a rupt o in bataie pana a murit ca a murdarit cearceafu ?

  2. Din pacate punem un pret mare pe posesiunile noastre,si de multe ori nu realizam ca cele mai mari valori,comorile noastre sunt cei dragi pe care ni i-a daruit Domnul.

  3. „Asta nu înseamnă că, dincolo de tavan, Cerul încetează să mai existe.” – minunat exprimat.
    Mulţumesc pentru postare, chiar m-a impresionat.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: